Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când onicomicoza atacă unghiile

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 ·

Unghiile îngălbenite, îngroşate şi sfărâmicioase sunt semn de infecţie. Boala recidivează şi se poate transmite.

Onicomicoza este cea mai frecventă boală a unghiilor. Afectează aproximativ unul din zece adulţi şi mai mult de jumătate din persoanele cu vârste de peste 70 de ani.

Boala constă în infectarea unghiei cu o ciupercă banală, ce trăieşte în mod obişnuit pe piele şi care, în anumite condiţii, pătrunde în unghie sau în ţesutul subunghial. Se asocia­ză frecvent cu unghiile încarnate şi se localizează mai ales la picioare.

Bolile circulatorii şi diabetul cresc riscul

Cei care suferă de diabet şi de probleme circulatorii au un risc mai mare de onicomicoză. În cazul lor, boala se poate suprainfecta cu bacterii, ceea ce îi agravează evoluţia, ducând la apariţia unor secreţii purulente şi a febrei. În plus, condiţiile care slăbesc imunitatea favorizează infecţiile unghiilor.

Transpiraţia, factor favorizant

În 90 la sută din cazuri, boala este provocată de Tricophyton, o ciupercă favorizată de mediul cald şi umed. Găseşte condiţii prielnice în pantofii sport, pe podeaua cabinelor de duş din spaţiile publice, în bazine de înot şi în saune. Poate fi transmisă de la o persoană la alta şi prin intermediul obiectelor de igienă personală, cum ar fi prosoapele, forfecuţele şi pilele de unghii. Mai rar, boala este provocată de candida, în urma unor tratamente cu antibiotice.

Ciuperca degradează keratina

Ciuperca profită de leziunile existente la nivelul unghiei pentru a pătrunde între straturile de keratină. Striaţiile unghiei, rănile provocate prin smulgerea colţurilor, agresarea unghiei prin purtarea unor pantofi prea strâmţi cresc riscul de infecţie. Unghia afectată se acoperă cu pete şi cu striuri galbene, verzui sau maronii, se îngroaşă şi se exfoliază pe margine. Sub ea poate să apară un depozit de consistenţă sfărâmicioasă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°