Compania Sorcha Development SRL va investi 50 de milioane de euro în construirea unui ansamblu rezidenţial în Predeal. Potrivit directoarei companiei, Monica Cârciumaru, lucrările vor începe luna viitoare, iar primele locuinţe vor putea fi ocupate în mai 2008. „Cartierul va fi finalizat, în totalitate, însă, abia la mijlocul anului 2010”, a mai spus sursa citată.
Practic, dezvoltatorul proiectului mizează pe o creştere puternică a turismului în zonă. „În câţiva ani, Predealul va avea 20 de pârtii de schi, acest lucru urmând să avantajeze zona valea Prahovei, Predealul făcând astfel legătura cu Sinaia şi Azuga. De asemenea, la Predeal va fi singura trabulină internaţională din România, iar acest lucru va atrage un anumit tip de turişti în zonă”, a mai explicat Monica Cârciumaru.
Ansamblul rezidenţial, compus din 49 de vile şi şase tipuri de imobile, va fi situat în zona Hotelului Trei Brazi. Apartamentele vor avea una, două şi trei camere şi dependinţe, cu suprafeţe cuprinse între 40 de metri pătraţi şi 150 de metri pătraţi pentru penthouse-uri. Preţurile pornesc de la 70.000 de euro pentru o garsonieră, 89.000 de euro pentru apartamentele de două camere şi 200.000 de euro pentru cele de trei camere. Acestea din urmă vor fi construite în sistem duplex, cu scară interioară şi cu garaj.
Vilele vor avea demisol, parter, două sau trei etaje şi mansardă. Structura va fi realizată din zidărie portantă, blocuri ceramice, planşee din beton armat, fundaţii de beton. Apartamentele vor fi dotate cu gresie, faianţă, parchet, încălzire centrală şi, dacă proprietarul doreşte, chiar şi mobilă. Fiecare apartament va avea asigurat un loc de parcare. Complexul rezidenţial va cuprinde şi restaurant, galerie comercială, teren de tenis, sală de fitness şi patinoar.
Viitorii proprietari vor dispune de servicii complete de administrare, fiind incluse servicii de p