Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mașinile înmatriculate în străinătate, în vizorul polițiștilor buzoieni

Publicat in Adevarul, luni 20 august 2012 ·

Autovehiculele înmatriculate în alte state au fost verificate, zilelele trecute, de polițiștii buzoieni din cadrul Serviciului Rutier, în cadrul unei acțiuni derulate la nivel național. Nu mai puțin de 328 de mașini au trecut prin filtrele amplasate pe principalele drumuri din județ de către oamenii legii.

Pentru că au depășit viteza legală, 66 de șoferi au fost sancționați de către polițiștii de la Rutieră. În două cazuri, s-a impus şi luarea măsurii de reţinere a permisului în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile. Este vorba de un tânăr de 30 de ani din Bucureşti, care şi-a condus maşina cu 161 km/h pe DN2 E85, în afara localităţii Racoviţeni, şi de un gălăţean în vârstă de 31 de ani, al cărui autoturism a fost înregistrat de radar cu 103 km/h pe Şoseaua Brăilei din municipiul Buzău.

Un alt şofer, în vârstă de 21 de ani, din comuna Scutelnici, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, a rămas fără permis pentru 30 de zile, după ce a efectuat o depăşire neregulamentară pe Bulevardul 1 Decembrie din municipiul Buzău. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 139 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 6 pentru lipsa ITP şi a poliţei RCA şi au retras 5 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii rutieri au întocmit şi patru dosare penale, dintre care două pentru conducerea unor maşini înmatriculate în Bulgaria şi Anglia ce nu aveau drept de circulaţie în România şi două pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Găsiți băuți la volan au fost un italian, în vârstă de 65 de ani, oprit pe b-dul Unirii din Buzău, și un gălățean, în vârstă de 33 de ani, prins beat la volan de către polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Sărat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 55 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°