Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani are o nouă masă de operaţie. La începutul acestei săptămâni, una dintre sălile de operaţie destinate urgenţelor din cadrul Blocului Operator a fost dotată cu o nouă masă de operaţii, dar şi cu truse chirurgicale. Acestea provin dintr-o donaţie, făcută de fundaţia olandeză Leven voor Leven din Dourne, prin intermediul fundaţiei Vita Pro Vita.
Managerul Spitalului Judeţean, Constantin Mîndrilă, spune că fundaţia a donat, în afară de masa de operaţie, mai multe obiecte sanitare, dar şi 30 de saltele. Potrivit lui Mîndrilă, în luna august se aşteaptă să ajungă la Spitalul Judeţean un transport umanitar al aceleiaşi fundaţii olandeze, cu mai multe materiale şi obiecte sanitare. „Ne este foarte utilă donaţia fundaţiei din Olanda. Am încheiat un parteneriat cu ei şi le-am înmânat o listă cu necesarul de aparatură medicală şi materiale sanitare pentru spital. În funcţie de ceea ce colectează fundaţia de la spitalele din Olanda, ne vor aduce şi nouă în luna august”, spune Mîndrilă.
Fundaţia Leven voor Leven a făcut o donaţie similară şi Spitalului „N.N. Săveanu” din Vidra.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani are o nouă masă de operaţie. La începutul acestei săptămâni, una dintre sălile de operaţie destinate urgenţelor din cadrul Blocului Operator a fost dotată cu o nouă masă de operaţii, dar şi cu truse chirurgicale. Acestea provin dintr-o donaţie, făcută de fundaţia olandeză Leven voor Leven din Dourne, prin intermediul fundaţiei Vita Pro Vita.
Managerul Spitalului Judeţean, Constantin Mîndrilă, spune că fundaţia a donat, în afară de masa de operaţie, mai multe obiecte sanitare, dar şi 30 de saltele. Potrivit lui Mîndrilă, în luna august se aşteaptă să ajungă la Spitalul Judeţean un transport umanitar al aceleiaşi fundaţii olandeze, cu mai multe materiale şi obiecte sanitare. „Ne este foart