Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima rundă pentru taberele din PDL

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 februarie 2011 · ·

Până la sfârşitul lunii februarie, PDL trebuie să ia o decizie: rămâne cu Emil Boc în fruntea guvernului sau aduce un tehnocrat. Tot ieri, şeful statului a avut întâlniri la BNR pentru a tatonaîn ce măsură un viitor premier poate fi selectat din această zonă.

Traian Băsescu a deschis dezbaterea în interiorul PDL despre posibilităţile relansării partidului, astfel încât formaţiunea să se poată menţine la putere până la alegerile de anul viitor şi pentru după 2012. Lucrurile nu sunt tranşate, după cum ne-au declarat surse participante la discuţiile de ieri, iar PDL trebuie să se decidă dacă vrea să-l păstreze pe Emil Boc la Guvern sau dacă nu ar fi mai eficient să mizeze pe un tehnocrat. După discuţiile lui Traian Băsescu de la Banca Naţională a României, s-au vehiculat mai multe nume care s-ar afla în cărţi pentru funcţia de premier, dar deputaţi PDL ne-au explicat că la întâlnirea cu şeful statului dezbaterea a rămas la nivel general şi nu au fost indicate persoane. După ce Mugur Isărescu ar fi declinat, se pare, o propunere de preluare a funcţiei de premier încă de la finele anului trecut, acum este adus în prim-planul preferaţilor pentru şefia Executivului, viceguvernatorul Cristian Popa, care şi-a reînnoit mandatul în 2009 cu susţinerea PDL. În vreme ce Mugur Isărescu era o variantă optimă, acesta ar fi pus totuşi anumite condiţii: numirea unor specialişti independenţi în fruntea celor şase ministere socotite economice: Finanţe, Muncă, Economie, Agricultură, Transporturi, Dezvoltare Regională.

Numele viitorului premier, încă în plic

Surse participante la întâlnirea preşedintelui cu parlamentarii PDL susţin însă că numele tehnocratului favorit pentru funcţia de premier nu se află printre reprezentanţii BNR. Pe de altă parte, înlocuirea lui Emil Boc este aproape sigură, din moment ce tratativele din ultima perioadă i-au „destabilizat poziţia", du

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 24 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul cu Rusia să intre într-o fază critică în următoarele două luni: "Apărarea Kievului rămâne una dintre principalele noastre preocupări, indiferent cât de greu este în est"

News.ro acum 45 minute
Comandantul forţelor terestre ucrainene a declarat, într-un interviu publicat vineri de The Economist, că se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei, care durează de 26 de luni, să intre într-o fază critică în următoarele două luni, pe măsură ce Mosco

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum o ora
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 45 minute
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 55 minute
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Berlinul vrea să ”preia comanda” şi să cântărească mai mult în securitatea Europei. Germania cumpără de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina

News.ro acum 10 ore
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a anunţat într-o vizită oficială în Statele Unite, achiziţionarea de la americani a trei lansatoare de rachete care să fie trimise Ucrainei şi voinţa Berlinului de a cântări mai mult în securitatea Europe

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 3 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Ministrul Justiției, primele reacții după investigația care a inflamat spațiul public despre primarul din Sinaia: „E foarte posibil să se sesizeze DNA“

Adevarul acum 55 minute
 Alina Gorghiu este de părere că lupta anticorupţie în România funcționează și că este „este „foarte posibil” ca DNA să se sesizeze în legătură cu investigaţia Recorder privind afacerile primarului PNL din Sinaia, Vlad Oprea.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

16°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°