Aspazia Oţel Petrescu (88 de ani) a fost închisă 14 ani în lagărele comuniste. Acum locuieşte singură, la Roman, în casa soţului decedat din 1987.

Icoanele care-i împânzesc pereţii casei, zâmbetul reţinut şi glasul stins învăluie în mister sufletul Aspaziei Oţel. Ziua şi-o petrece în rugăciune, post şi scris. În decembrie, şi-a sărbătorit a optzeci şi opta aniversare şi spune că „nici nu bănuiau bolşevicii câte zile i-au fost date să trăiască“.

A avut o copilărie pusă sub „semnul educaţiei în sens patriotic, în sens moral şi în sens creştin“. A cunoscut de tânără duritatea vieţii. A fost încarcerată pe vremea studenţiei, deoarece aderase la Cetăţuia, organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea legionară şi a primit 10 ani de temniţă grea în mai multe închisori din ţară.

Click pentru fotogalerie

Suferinţa era transmisă prin Morse

„Femeia care ne conducea a fost ucisă şi i-am făcut un priveghi. O camaradă ne-a pârât atunci. Cele pe care le-au prins au declarat că eu ştiu mai bine membrele grupului. Am fost singura bătută să dezvălui tot ce ştiu“, povesteşte Aspazia Oţel. La închisoarea de la Mislea, judeţul Prahova, detenţia a fost mai uşoară. „Aveam câte o oră destinată rugăciunii, una povestirilor, alta pentru învăţarea limbilor străine şi pentru lucrul în os. În acea perioadă, mi-am închipuit închisoarea ca o poveste“, spune femeia.

Când a fost mutată la Miercurea Ciuc, lagărul s-a transformat în coşmar. „Eram duse la izolator şi încătuşate pentru toate nimicurile“, îşi aminteşte Aspazia Oţel. Pentru a se înţelege între ele, deţinutele au creat limbaje secrete. „Cu alfabetul Morse le-a fost ceva mai greu să ne descopere, pentru că linia o trasam pe perete şi punctul îl băteam. Cei care ne ascultau obţineau doar frânturi şi nu reuşeau să ne înţeleagă“, spune Aspazia Oţel Petrescu. Cu cât creştea pers