Prepararea Guvernului Boc, al alianţei PD-L – PSD, pompos intitulată “Parteneriatul pentru România”, a avut drept punct de plecare nevoia unui executiv puternic. Într-adevăr, înregistrând o premieră în istoria noastră postdecembristă, Guvernul Boc se sprijină în Parlament pe o majoritate zdrobitoare. Practic, după cum spunea cineva, actuala majoritate parlamentară poate să treacă prin Parlament, cu ochii închişi, chiar şi Cartea de telefoane.Practic, Opoziţia nu există.
Şi, când spunem aceasta, nu ne referim doar la reducerea ei la PNL şi UDMR, ci şi la alte trei note ale Opoziţiei postdecembriste:
1) Formaţiune etnică, UDMR e o voce ascultată de opinia publică doar când vorbeşte în numele minorităţii maghiare. Astfel că doar PNL a rămas formaţiunea în stare să se opună Armadei majoritare.
2) PNL şi UDMR nu dau semne că ar putea alcătui o alianţă de Opoziţie, în stare să acţioneze ca un tot unitar.
3) PNL trădează grave slăbiciuni ca principal partid de Opoziţie. După ce au ţinut loc analiştilor în studiourile tv, liderii liberali au intrat într-o tăcere nefirească. Şi, când spunem asta, ne referim la necesara reacţie a partidului faţă de activitatea Guvernului, şi nu la intervenţiile liderilor liberali pe diferite posturi tv.
4) Spre deosebire de întreaga perioadă postdecembristă de până acum, Opoziţia politică nu e sprijinită de presă. Îmbătată de iluzia aşezării în ipostaza de singura Opoziţie, presa continuă să trateze PNL ca pe o formaţiune aflată la Putere. În mod normal, însă, presa ar trebui să publice reacţiile partidelor din Opoziţie (inclusiv cele neparlamentare), şi nu pamflete cu porecla de editorial.
Din 1990 încoace s-au făcut auzite voci ale intelectualilor reclamând o Putere în stare să ia măsuri rapide şi de amploare. Pe fondul unei permanente denunţări a Parlamentului ca o instituţie în care legile se
