Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spionajul american, prea încâlcit ca să mai poate fi administrat eficient - WP

Publicat in Romania Libera, marți 20 iulie 2010 ·

Lumea serviciilor de spionaj creată de guvernul SUA după atentatele din 11 septembrie 2001 a devenit atât de vastă, atât de stufoasă şi de secretă, încât nimeni nu ştie exact ce costuri presupune, câţi angajaţi are, câte programe există sau câte agenţii fac acelaşi lucru, scrie publicaţia The Washington Post, monitorizată de NewsIn.

Într-un articol semnat de Dana Priest (cea care a lansat şi subiectul cu închisorile secrete ale CIA) şi William Arkin, intitulat "America Top Secret" şi publicat în deschiderea ziarului, The Washington Post precizează că după o investigaţie care a durat doi ani a descoperit o Americă Strict Secretă ascunsă de ochii publici şi căreia îi lipseşte o viziune. La noua anchetă a publicaţiei care dezvăluia cu aproape patru decenii în urmă afacerea Watergate, ducând la demisia preşedintelui Nixon în 1974, au lucrat 20 de jurnalişti.

După nouă ani de cheltuieli fără precedent şi de sporire necontenită, rezultatul este că sistemul pus la punct să confere siguranţă Statelor Unite este atât de masiv, încât eficienţa sa este imposibil de determinat.

Astfel, ancheta cotidianului american a numărat 1.271 de organizaţii guvernamentale şi 1.931 de companii private care lucrează în programe legate de contraterorism, securitate umană şi spionaj în circa 10.000 de locuri din Statele Unite.

Se estimează că 854.000 de oameni, adică de 1,5 ori mai mulţi decât locuiesc în Washington D.C., sunt deţinătorii unor coduri de securitate strict secrete.

În Washington şi în zona din jur 33 de ansambluri de clădiri pentru activitatea strict secretă de colectare de informaţii sunt în curs de construire sau au fost ridicate după septembrie 2001. Împreună ar ocupa echivalentul a aproape trei Pentagoane sau a 22 de clădiri ale Capitoliului - ele se întind pe aproape 1,6 milioane de metri pătraţi.

În plus, multe agenţii de securitate

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 32 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 33 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 12 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 48 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°