Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta şi-a sabotat candidatura la prezidenţiale. Cine îl înlocuieşte?

Publicat in Revista22, marți 17 decembrie 2013 ·

Când USL a preluat puterea, în mai 2012, foarte mulţi se aşteptau ca Victor Ponta să se urce cu bocancii pe „justiţia lui Băsescu“. Adică pe acele instituţii care au destructurat imperiul senatorului Voicu, care au avut un rol decisiv în condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu, care se aflau la un pas de a-l trimite la închisoare pe Adrian Năstase şi de a pronunţa prima sentinţă împotriva lui Dan Voiculescu, care dădeau lovitură după lovitură reţelelor politico-mafiote transpartinice care produceau bani negri şi asigurau imunităţi. Pentru orice om de bună-credinţă devenise de mult evident, mai ales după ce Traian Băsescu şi-a început cel de-al doilea mandat prezidenţial, că DNA, Parchetul General, Înalta Curte, ANI şi serviciile de informaţii nu au iertat baronii PDL, ba chiar s-au ocupat de ei mai îndeaproape decât de baronii USL. Cu toate acestea, având în vedere cuvântările sale de la Antena 3, dar mai ales solidaritatea agresivă cu lideri penali de tipul lui Constantin Nicolescu, era de aşteptat ca Ponta să considere prioritară onorarea înţelegerii avute cu Liviu Dragnea, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu şi să forţeze schimbări la vârful instituţiilor-cheie care să le garanteze partenerilor din USL, dar şi lui Adrian Năstase şi tuturor aliaţilor săi penali, că nimeni nu îi va băga vreodată la puşcărie. Nu s-a întâmplat aşa. Şi-a păstrat retorica bombastică, atacându-i pe Monica Macovei şi Daniel Morar o dată la două cuvinte, cu aceleaşi discursuri jenante, însă, concret, în instituţiile create de cei doi, dar şi de ceilalţi „băsişti“, nu s-a schimbat nimic. Dacă în unele zone nici nu ar fi avut cum să intervină, în altele putea. În Ministerul Justiţiei, de exemplu. Faptul că Victor Ponta a preluat portofoliul Justiţiei într-un moment în care Mona Pivniceru era la un pas să se achite de obligaţia faţă de cel ce o numise, Dan Voiculescu, şi să-i pună acestuia la picioar

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Alertă în Marea Neagră Un elicopter al Forțelor Aeriene Române îi caută pe marinarii dispăruți după scufundarea navei lor

Ziua Constanta acum 45 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi. Potrivit ISU Dobrogea, la misiunea din portul Constanța

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 29 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei

News.ro acum o ora
Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au fost date amenzi în valoare de peste 70.000 de lei.

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 31 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 16 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 48 minute
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°