Izbucnirea Primului Război Mondial a însemnat un şoc pentru toate marile puteri ale lumii moderne, care s-au văzut implicate într-un conflict ce avea să dureze mai bine de patru ani şi care a reprezentat un nou tip de război.
Economia, societatea, totul trebuia să-şi aducă aportul la efortul de război, un război total, distructiv, care avea să lase sechele profunde în mentalul colectiv. Un război de tip nou, care s-a bazat pe tranşee în locul războiului de manevră, care a dus, în cei patru ani, la descoperirea de noi şi noi arme ce au fost utilizate, cu mai mult sau mai puţin succes, precum gazele de luptă, blindatele (tancuri) sau aviaţia.
Alături de trupele britanice ce soseau din metropolă, au luptat şi trupe recrutate din rândul locuitorilor coloniilor. Astfel, India, Australia, Noua Zeelandă (cele două formau trupele ANZAC), Africa de Sud sau Canada au participat activ la acest război, contribuind cu trupe sau materii prime.
Planificarea
Bătălia de la Vimy Ridge este considerată de mulţi istorici ca un moment definitoriu al istoriei canadiene, un moment în care Canada începea să iasă din umbra Marii Britanii şi să arate lumii capabilitatea sa. După această bătălie, trupele canadiene au devenit cunoscute ca nişte trupe bine pregătite şi eficiente, în ciuda pierderilor masive pe care le-a suferit în timpul acestei victorii, cifrate la aproximativ 10 mii de victime – decedaţi şi răniţi.
Creasta Vimy se află la aproximativ 8 kilometri nord-est de Arras. Această creastă era de o importanţă strategică majoră, ca urmare a faptului că avea o înălţime maximă de 145 de metri, ceea ce însemna că cel care deţinea controlul acestei creste putea să vadă tot ce se întâmpla pe câmpia înconjurătoare, pe o raza de zeci de kilometri.
Creasta a fost cucerită de către germani, în octombrie 1914, în timpul cursei spre mare. Din ac