Greu de crezut că, la 70 de ani împliniţi, femeia care deţinea controlul asupra bărbatului numit deja de ziare occidentale "dictatorul Europei" avea asemenea program!
Luni, 27 martie 1989, la Cabinetul 2 au început primirile la ora 9:55. Timpul când iese ultimul chemat nici măcar n-a mai fost consemnat. În agenda Elenei Ceauşescu a fost notat la finalul zilei că Silviu Curticeanu a intrat în biroul ei la 19:05.
Menţiunile agendei ei te fac să înţelegi maşinăria de interior a "democraţiei socialiste". În programul prelungit din 27 martie sunt consemnate 12 întâlniri în biroul Elenei Ceauşescu şi participarea ei la o şedinţă. Dacă şedinţa a durat abia 10 minute, mai mult de o treime din timpii înregistraţi la biroul ei i-a petrecut cu Emil Bobu. Trei ore şi opt minute - în patru reprize - faţă în faţă cu demnitarul cotat de analiştii Europei Libere ca al treilea puternic din România, după Ceauşeşti.
Al doilea "favorit" al zilei a fost Constantin Radu - de trei ori chemat; şi reţinut, în total, o oră şi douăzeci de minute. Ceilalţi interlocutori au fost Vasile Milea, Constantin Olteanu şi un anume "tov. Fl. Lăzărescu".
Între 12:05 şi 12:15, a fost "în sala CPEx cu Tov. N. C. şedinţă de lucru" pe tema produselor nerentabile. Dar ce şedinţă de zece minute?! În timpul cât o recreaţie mică, nici măcar lista produselor şi activităţilor nerentabile din economia românească nu putea fi citită!
De altfel, cine-ar fi îndrăznit să ia cuvântul pentru a critica, altfel decât citându-l pe Ceauşescu? Văduva lui Ion Ioniţă ştie că soţul ei fusese pensionat în mai 1982 din postul de viceprim-ministru al Guvernului tocmai pentru că-i făcuse lui Ceauşescu o demonstraţie a nerentabilităţii industriei petroliere. Abia după aceea, susţine doamna Cecilia Ioniţă, a început soţul ei să invite conspirativ şi alţi nemulţumiţi
