Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statele Unite şi Filipine participă la exerciţii navale militare comune de mare anvergură

Publicat in Romania Libera, luni 16 aprilie 2012 ·

Statele Unite, hotărâte să îşi consolideze prezenţa în Asia-Pacific pentru a contracara ambiţiile Chinei, şi Filipine, angajată într-o dispută cu Beijingul privind suveranitatea spaţiului lor maritim, au luat parte luni la manevre militare comune de mare anvergură, relatează AFP şi Mediafax.

Peste 6.000 de militari americani şi filipinezi vor lua parte, până pe 27 aprilie, la aceste exerciţii militare organizate în Arhipelagul Filipinez.

China revendică totalitatea zonei maritime din China Meridională, o regiune geostrategică folosită în tranzitul între Asia Orientală, Oceanul Indian şi Europa.

Manilla revendică suveranitatea apelor aflate la limita zonei sale economice exclusive (ZEE, aproximativ 400 de kilometri plecând de la ţărm).

Cele două state îşi dispută în principal Insulele Spratly, un arhipelag din care fac parte peste 700 de insule, insuliţe şi bancuri de nisip.

Într-un discurs ţinut în timpul ceremoniei de începere a acestor manevre militare, la Manilla, şeful forţelor armate filipineze, Jessie Dellosa, a subliniat că aceste exerciţii sunt dovada susţinerii aliatului american. "În contextul internaţional în care ne găsim, afirm că acest exerciţiu, la care se adaugă şi toate celelalte acţiuni pe care le-am organizat în trecut, se desfăşoară într-un moment oportun şi este mutual benefic", a declarat Dellosa.

Mai multe operaţiuni din cadrul acestor manevre sunt prevăzute să se desfăşoare în apropierea coastei occidentale a insulei Palawan, regiune învecinată mării Chinei Occidentale.

Statele Unite, hotărâte să îşi consolideze prezenţa în Asia-Pacific pentru a contracara ambiţiile Chinei, şi Filipine, angajată într-o dispută cu Beijingul privind suveranitatea spaţiului lor maritim, au luat parte luni la manevre militare comune de mare anvergură, relatează AFP şi Mediafax.

Peste 6.000 de militari americani şi filip

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 38 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 14 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 52 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 37 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°