Mesajul a fost trimis. Multumesc!

între Epos şi Ethos

Publicat in Romania Literara, vineri 9 iunie 2006 ·

I. Geneză şi context

La Judecata de apoi a posterităţii lui Corneliu Baba, exponenţii acesteia vor fi întrebaţi, mai mult din curiozitatea blajină a unor judecători stătuţi decît din raţiuni strict juridice, dacă au dus suficient de greu povara păcatului originar încît chinul să le justifice mîntuirea şi să legitimeze reintegrarea lor, măcar pentru proba peisajului, în vastele grădini ale Edenului. Acest scenariu, fie el imaginat şi din simple necesităţi de compoziţie, este pe deplin plauzibil, pentru că toţi elevii semnificativi ai lui Baba, adică aceia care au ştiut să evite babismul liniar şi să-şi asume pînă la capăt rolul de călători utopici printr-o lume care trebuie mereu inventată, poartă în ei, ca pe un reflex camuflat al culpei primordiale, povara inteligenţei, a gîndirii sistematice, a poftei de a povesti şi a vocaţiei de a construi. Atît Mihai Cizmaru, cît şi Sorin Ilfoveanu, Ştefan Câlţia, Sorin Dumitrescu, Vladimir Zamfirescu etc., dar şi, aparent, deviaţii stilistic Ione Munteanu şi Constantin Cerăceanu, sunt pictori care nu se opresc la tehnică, la nivelul de seducţie al limbajului şi la acea categorie de armonii elementare care excită privirea pînă la opacizarea retinei, ci se afundă în straturile adînci ale memoriei şi ale visului, în mitul cultural şi în mitologiile culorii, în experienţele dramatice şi jubilatorii ale fiinţei, în determinarea cosmică şi în acţiunea morală a omului coborît în istorie. Posedînd fatal acel instrument suprem al gîndirii active şi al conştiinei de sine, care este desenul, elevii lui Baba şi-au împărţit, cumva, istoria artei şi a culturii, în sens larg, identificînd şi separînd, aşa cum desenul însuşi separă şi partajează, spaţiile mentale, expresive şi stilistice ale unei enorme experienţe artistice.

Dacă lui Munteanu şi lui Cerăceanu le-a revenit energia culorii, pe toate registrele, de la pr

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 32 minute
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 30 minute
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Jennifer Lopez şi Ben Affleck locuiesc separat

Mediafax acum 13 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai locuiesc în acelaşi bloc. După aproape doi ani de căsnicie, vedeta din „Maid in Manhattan” şi câştigătorul premiului Oscar trăiesc separat, potrivit Access Hollywood şi People. Această actualizare a relaţiei vine

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 58 minute
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum o ora
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Rareș Bogdan, despre ancheta „Cartelul din Carpați”: „Dacă nu fugi de presă, poți să întorci, poți să faci jujitsu”

HotNews acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, în legătură cu ancheta jurnalistică privind averea primului din Sinaia, Vlad Oprea, că „dacă eşti suficient de inteligent şi vor

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°