condiţii, elevii săi nu au avut prea mari probleme în a obţine victoria. "Alb-vişinii" au deschis scorul în minutul 34, prin Bădoi, care a executat superb o lovitură liberă de la 20 de metri, condiţii, elevii săi nu au avut prea mari probleme în a obţine victoria. "Alb-vişinii" au deschis scorul în minutul 34, prin Bădoi, care a executat superb o lovitură liberă de la 20 de metri, lateral stânga, mingea ducându-se în vinclu. Trei minute mai târziu, Moldovan a scăpat singur cu Bornescu, dar nu l-a putut învinge pe portarul "ştiinţei". În cea de-a doua repriză, tot rapidiştii au fost cei care au ratat ocaziile mai mari, dar Buga, Mazilu şi iarăşi Moldovan nu au nimerit cadrul porţii. "A fost un meci pe care l-am controlat şi pe care puteam să-l câştigăm cu 5-0, dar, din cauza ratărilor foarte mari, a fost tensionat pe final. Cred că este o victorie incontestabilă, cu o echipă care a tratat cu foarte mare seriozitate adversarul", a spus Răzvan Lucescu. La finalul partidei, cel mai trist jucător rapidist era Ionuţ Rada, fost component al Universităţii Craiova. "Cu un ochi râd, cu unul plâng. Sunt la Rapid şi trebuie să-mi fac meseria. Mă bucur că am câştigat şi ne-am calificat mai departe. Să sperăm că vom reuşi să ne păstrăm trofeul, iar în campionat să câştigăm toate meciurile rămase", a menţionat fundaşul. De partea cealaltă, ştefan Stoica a pus eliminarea pe seama lipsei de experienţă a jucătorilor săi. "Înfrângerile sunt dureroase, dar astăzi am pierdut în faţa unei echipe mai experimentate. Universitatea are foarte mulţi jucători, dar ne lipseşte experienţa. Ne-a rămas să luptăm în campionat şi poate că este mai bine. Nu avem încă o experienţă care să ne permită să luptăm pe două fronturi", a declarat Stoica.
Suporter oltean, la spital
Un fan al echipei Universitatea Craiova a fost transportat la spitalul din Ploieşti, după ce, în pauza meciului, a inha