Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce a rămas primarul Clujului după gratii? Vezi aici motivarea Curţii de Apel Cluj

Publicat in Adevarul, miercuri 7 decembrie 2011 ·

Potrivit motivării Curţii de Apel Cluj în ceea ce priveşte prelungirea mandatului de arestare preventivă a lui Sorin Apostu, decizia a fost luată întrucât trebuie efectuate „o serie de alte acte de urmărire penală".

În motivare se arată că, prin ordonanţa din data de 30 noiembrie, s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru majoritatea faptelor penale şi extinderea pentru alte fapte noi, în ceea ce priveşte inculpaţii Sorin Apostu şi Călin Stoia şi învinuiţii Aspazia Droniuc şi Monica Apostu.

Potrivit motivării, „probatoriul existent a relevat existenţa mai multor acte materiale decât s-a cunoscut la momentul arestării. Pentru infracţiunile de spălare de bani, procurorul a făcut o schimbare de încadrare juridică în ceea ce priveşte darea de mită, respectiv luare de mită şi a mai reţinut şi o infracţiune de trafic de influenţă în sarcina inculpatului Apostu Sorin".

Procurorii DNA au arătat că, după declanşarea cercetărilor, „s-a constatat că tranşele în care au fost remise sumele de bani aferente folosului necuvenit obţinut de inculpatul Apostu Sorin prin intermediul Cabinetului de avocatură al soţiei sale, învinuita Apostu Monica, sunt mai mari numeric, reţinându-se, finalmente, remiterea banilor în 21 de tranşe constituind tot atâtea acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni de corupţie, pentru încheierea contractelor de asigurare cu RATUC Cluj din anii 2009, 2010 şi 2011". De altfel, şeful RATUC, Liviu Neag, a recunoscut în faţa anchetatorilor că a fost sunat de către Sorin Apostu, acesta punându-l îm legătură cu Aspazia Droniuc pentru mijlocirea încheierii contractului de asigurare a parcului auto RATUC şi pentru anul 2012. Droniuc, cea care l-a denunţat pe Apostu, a încheiat contractele de asigurări pentru parcul auto şi pe anii 2009, 2010 şi 2011.

Din declaraţia Aspaziei Droniuc, reiese că, pentru ajutorul dat, Apostu i-ar f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 27 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 27 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic, pentru obţinerea celui de-al treilea mandat ca premier al Croaţiei

News.ro acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic pentru cel de-al treilea mandat de prim-ministru al Croaţiei şi a adăugat că aşteaptă cu nerăbdare să conosolideze în continuare cooperarea bilaterală şi cea din cadrul UE şi NATO. Parlament

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Polonia va cheltui 2 miliarde de lire sterline pentru a face graniţa estică de netrecut

Mediafax acum 3 ore
Polonia va cheltui 2 miliarde de lire sterline pentru a face graniţa estică de netrecut. Este vorba în special despre frontiera cu Belarus şi Rusia. În zonă există deja un gard de mari dimensiuni.

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum 3 ore
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°