Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta vrea să renunțe la programul "Cornul și laptele" inițiat de Adrian Năstase

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta consideră că programul "Cornul și laptele" inițiat de Adrian Năstase reprezintă "o risipă de bani" și fondurile respective ar merita folosite cu un alt scop.

"Eu cred că acei bani îi putem folosi altfel. Sunt foarte mulţi copii cărora le dau părinţii de mâncare. Sigur nu mănâncă cornul ăla şi laptele, risipim banii", a spus Ponta, în cadrul unui interviu acordat "Adevărul".

"Programul a funcţionat într-un anumit moment, dar acum aruncăm banii pe geam", a mai spus premierul.

Programul "Cornul și laptele" a fost introdus în școli de guvernul condus de Adrian Năstase în 2002, beneficiarii sunt copiii din grădinițe și din școli generale. Anual, peste două milioane de copii beneficiază de acest program.

În 2011, atunci când se punea problema eliminării programului, fostul premier Adrian Năstase, scria pe blog că nu este de acord cu acest lucru.

"Nu voi fi de acord cu abandonarea acestui program, asa cum pare ca se pregateste sa faca actualul guvern. Pentru ca, daca am face asta, ar insemna ca, din cauza coruptiei, trebuie sa renuntam la toate serviciile publice. Sa inchidem spitale, pentru ca ele nu ofera servicii de calitate si reprezinta o cheltuiala inutila (a, stati, asta face deja guvernul!!; la fel cum Basescu a renuntat la Flota, pe ideea ca ea producea pierderi!). Dar se poate ajunge la renuntarea la sistemul de educatie, pentru ca nu produce oameni bine pregatiti. Se poate renunta si la vama, pentru ca nu aduce suficiente incasari la stat. Sau, la armata, pentru ca nu suntem in nici un razboi. Pe aceasta linie de gandire, vom renunta si la stat, pentru ca este o cheltuiala inutila, de care nimeni nu mai are nevoie, nu-i asa?", scria pe blog, Adrian Năstase în urmă cu 2 ani.

CITIȚI ȘI: Victor Ponta recunoaște că suspendarea lui Traian Băsescu a costat România

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 17 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°