Preşedintele Băsescu atacă, în avans, un ministru liberal, în stilu-i exersat. E vorba de Puiu Haşotti. Aruncă asupră-i jetul urât mirositor al sconcsului, animal definit de dicţionare drept "mic, urât, imprevizibil, de care e bine să te ţii la distanţă". Domnul Băsescu n-are nici-un argument să-l mânjească pe domnul Haşotti pe care-l percep ca om cu prestaţie sobră, echilibrată, inteligentă. Aceleaşi vorbe generoase le aud de la personalităţi academice. Ce face Băsescu? O mârlănie. Nu există nici-o bănuială sau dovadă că doctoratul lui Haşotti e rezultatul unui plagiat. Ei, şi? Băsescu e ştiut ca marele colecţionar de dosare. Dacă îl are la dosar? Dacă a furat cireşe când era mic?
Dacă a treversat cândva pe lângă zebră? Băsescu murdăreşte chiar dacă cel luat drept ţintă e curat. A făcut-o adesea. Aruncând pe piaţă cererea ca liberalul să jure, în scris, că n-a plagiat, îl acuză de plagiat. Şi loveşte, ca la biliard, în Ponta. Şi în guvernul care nu-i aparţine. E reţeta urât mirositoare prin care Băsescu-sconcsul şi-a construit puterea. Am citit numeroase comentarii legate de asemănările sale din zona zoo.
Scorpionul otrăvitor care muşcă pe cel care-l trece râul, ştiind că şi el va pieri, omorându-şi salvatorul. Şacalul, hiena. Nu. Băsescu este sconcs. E lighioana cu care se aseamănă cel mai tare. El atacă utilizând o otravă care este scârbos perceptibilă chiar şi într-o proporţie de, citez, "doi la milion". Îşi atacă duşmanii reali sau închipuiţi. Murdăreşte şi umple de scârnă. Glanda anală a sconcsului, pusă în funcţiune şi atingându-şi ţinta, e ucigătoare prin mirosul pestilenţial. Nu-l omoară pe adversar, ci îl face să-şi dorească moartea.
Sconcsul, scrie undeva, scurmă în gunoaie. Dacă-l dresaţi, ca animal de companie, atenţie că vă dispar lucrurile din casă. E periculos pentru copii, iar viaţa unei familii care are sconcs poate deveni iad. R