Acolo unde începe dealul Copoului, pe Bulevardul Carol la numarul 2, se afla unul din putinele locuri din Iasi unde nu se discuta politica. Este un loc în care râsetele, jocul si voia buna a sute de copii acopera uneori zgomotul traficului stradal, un loc numit oficial Palatul Copiilor si neoficial Casa Visurilor Împlinite. Este locul în care copilaria-i la ea acasa, iar primele noastre nazuinte prind viata, sub îndrumarea priceputa a unor oameni daruiti profesiei lor.
Severitatea voievozilor de pe esplanada din fata palatului este menita sa sperie gândurile rele iar pe fetele lor imobile, citim parca un altfel de îndemn dantesc: voi cei ce intrati aici, lasati afara teama si grijile, fiti voi însiva si bucurati-va de copilarie.
Un astfel de loc si astfel de preocupari a avut probabil în vedere Brâncusi atunci când spunea ca în clipa în care am încetat de a mai fi copii, începem sa murim. Aici ne vedem pruncii venind cu bucurie si învatând sa fie actori sau ingineri. Aici învata sa fie solisti vocali sau pictori, instrumentisti sau dansatori. Este un fel de tara a minunilor, în care fiecare copil intra cu emotie, asemeni legendarei Alice si din care pruncii nostri pleaca întotdeauna cu regret, mângâiati doar de ideea revenirii grabnice.
În fine, Palatul Copiilor este locul unde pruncii nostri, dincolo de spiritul ludic, învata sa fie demni, iar daca peste ani, câte unul, actor sau cântaret cu faima, se-ntoarce cu nostalgie spre locul începuturilor, îsi aminteste cu înfiorare de povata primita ca dar de despartire din partea maestrului de ceremonii al palatului, profesorul Catalin Damian: "Copile, stai drept si da-ti parul din ochi!" Cu vorbele acestea în minte, generatii întregi de copii au învatat sa se fereasca de cocoasa obedientei si sa scape de strabismul obtuzitatii, ducând numele acestui oras peste tot în lume, cu cinste.
