Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stanislav Ploschenko, directorul financiar al Mechel: „Compania lucrează cu băncile non-stop, pentru a refinanţa mai multe datorii“

Publicat in Adevarul, vineri 7 decembrie 2012 ·

Mechel va finaliza procesul de restructurare a companiei în următoarele 12 luni, a afirmat Stanislav Ploschenko, directorul financiar al companiei ruse, adăugând că atunci când vor fi scoase activele la vânzare, preţul va avea prioritate şi nu îndeplinirea la timp a procesului, transmite Bloomberg.

“Suntem în negocieri active. Principalul scop este vânzarea eficientă a activelor, nu vindem având de îndeplinit un termen limită strict”, a declarat Ploschenko.

Acţiunile Mechel au urcat la cel mai ridicat nivel din ultima lună la bursa de la New York, după ce compania a anunţat că a ajuns la un acord cu creditorii săi privind restructurarea unui împrumut sindicalizat pentru finanţarea nevoilor de pre-export, în valoare de un miliard de dolari, acordat în septembrie 2010.

Acordul de restructurare a fost semnat de ING Bank, Societe Generale, UniCredit, BNP Paribas, ABN AMRO Bank, Commerzbank, Raiffeisen Bank, VTB, Natixis, Caterpillar Financial Services Corporation, ICBC (London), care au acordat credite companiilor miniere Yakutugol şi Southern Kuzbass Coal Company deţinute de Mechel.

Mechel, care avea datorii de 8,8 miliarde de dolari la sfârşitul lunii iunie 2012, este cea mai îndatorată companie minieră din Rusia, după producătorul de aluminiu Rusal. Mechel, controlată de miliardarul Igor Zyuzin, este afectată de scăderea preţului materiilor prime şi încetinirea creşterii economice din China. De asemenea, compania rusă a achiziţionat, în 2009, active în SUA, inclusiv compania Bluestone Coal Corp.

“Compania lucrează cu băncile non stop, pentru a refinanţa mai multe datorii”, a declarat Ploschenko, care a adăugat că obiectivul Mechel este reducerea datoriei pe termen scurt, îmbunătăţirea structurii portofoliului de credit şi a rezultatelor financiare ale companiei.

În luna octombrie, Mechel a raportat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°