Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Miniştrii PNL au teme pe care le vor susţine la construcţia bugetului pe 2014

Publicat in Romania Libera, vineri 20 septembrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, după şedinţa BPN, că miniştrii liberali au teme pe care le vor susţine la construcţia bugetului de stat pe 2014, referitoare la reducerea cu cel puţin 3% a contribuţiilor la asigurările de stat, transmite Mediafax.

"Am discutat despre construcţia viitorului buget, a bugetului pe anul următor, care va începe în curând. Din nou ministrul Finanţelor, domnul Chiţoiu, şi ceilalţi miniştri au câteva teme pe care le vor susţine - începând cu reducerea cu cel puţin 3% a constribuţiilor la asigurările de stat, cu clarificări în comunicarea publică legate de impozitul forfetar, venitul minim garantat - care s-au luat sau se vor lua", a spus Antonescu.

El a precizat că BPN a dat un vot şi în privinţa ministrului delegat al Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga, care beneficiază de întreaga susţinere a PNL pentru promovarea Codului silvic în Guvern.

"Lucia Varga are întreaga susţinere politică a partidului pentru a promova Codul silvic în şedinţa de Guvern, poate chiar în prima. Noi susţinem întru totul proiectul pe care l-a construit şi l-a pus în dezbatere publică", a spus Antonescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, după şedinţa BPN, că miniştrii liberali au teme pe care le vor susţine la construcţia bugetului de stat pe 2014, referitoare la reducerea cu cel puţin 3% a contribuţiilor la asigurările de stat, transmite Mediafax.

"Am discutat despre construcţia viitorului buget, a bugetului pe anul următor, care va începe în curând. Din nou ministrul Finanţelor, domnul Chiţoiu, şi ceilalţi miniştri au câteva teme pe care le vor susţine - începând cu reducerea cu cel puţin 3% a constribuţiilor la asigurările de stat, cu clarificări în comunicarea publică legate de impozitul forfetar, venitul minim garantat - care s-au luat sau se vor lua", a spus Antonescu.

El a preciza

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma. Următoarea adversară, Madison Keys

News.ro acum 49 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. UPDATE - În faza următoare, Sorana

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 5 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 4 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°