Pe 1 septembrie, Green Hours a împlinit 15 ani. Dincolo de bilanţul oficial, am încercat un bilanţ subiectiv, alături de Voicu Rădescu, principalul „vinovat“ al acestei poveşti, la 5.475 de zile (n-am socotit anii bisecţi) de la deschidere şi la doar cîteva zile de la anunţata relansare a site-ului: www. green-hours.ro. Avea 1 septembrie o semnificaţie specială sau aşa s-a nimerit? S-a nimerit. Cîndva, prin august, am pregătit barul în urma contractului făcut cu Grupul de Dialog Social, care este gestionarul acestei adrese, şi am ales ca dată oficială ziua de 1 septembrie. Care a fost cel mai greu an? Nu m-am gîndit. E foarte ciudat, sună dramatic. Aş zice că toţi, dar cel mai dificil, dintr-un anumit punct de vedere, a fost acel an şi jumătate, între începutul lui 2007 şi jumătatea lui 2008, în lupta cu aşa-zisa Fundaţie Naţională pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, care revendica spaţiul din Calea Victoriei nr. 120. Cel mai bun, cel mai prolific? Acum mă laud. Toţi au fost prolifici. Am crescut încet-încet, dar am crescut. Am avut ani cu mai multe premiere de teatru, dar numărul de concerte şi de spectacole a crescut în ultimii doi ani. Cred că anul trecut, cînd am făcut primul Festival Internaţional de Jazz într-un club din România. Uite că anul acesta nu l-am mai putut organiza. Poate la anul. Cu suişuri şi coborîşuri, fiecare an a fost satisfăcător în toate privinţele. Nu pot să spun care a fost cel mai bun. După ce teatrul a luat-o în sus, fiind observat mai tare de public, cînd Piersic Jr. a cîştigat UNITER-ul, cînd, după programul „Teatrul de Consum“, Teatrul Luni a cîştigat UNITER-ul, prima entitate care a cîştigat un Premiu de excelenţă. Ce capital aţi investit la start? Termenul „capital“ este atît de exagerat, cînd mă gîndesc la cei 10.000 de dolari sau mai puţin, pe care-i aveam şi cu care puteam cumpăra primul transport de marfă. Am avut ş