Altădată un duel între o campioană şi o echipă aflată la retrogradare, derby-ul oraşului Manchester a "renăscut" după ce şeicul Mansour bin Zayed a cumpărat-o pe City în august 2008. Iar "cetăţenii" le-au dat o lecţie în sezonul trecut "diavolilor", câştigând ambele meciuri din campionat, 6-1 pe "Old Trafford" şi 1-0 pe "Etihad Stadium". Două victorii care au înclinat decisiv balanţa pentru City în lupta pentru titlu. Însă situaţia pare total schimbată pentru meciul de azi. Nu datorită faptului că United e lider în Premier League, cu trei puncte peste City. Ci din cauză că "diavolii" lui Ferguson au o defensivă catastrofală, primind gol în 19 din cele 22 de partide disputate în acest sezon, iar gazdele au probleme în ofensivă, Aguero, Dzeko sau Tevez nereuşind să repete evoluţiile bune din sezonul trecut.
Managerul Sir Alex Ferguson a început deja jocul psihologic: "City a primit 21 de penalty-uri în ultimele două sezoane. Dacă am fi fost în această postură, ar fi fost un scandal uriaş". Însă Ferguson a uitat că United a primit cinci penalty-uri în acest sezon al Premier League, cu două mai multe decât City.
2,20 este cota pentru victoria lui City, la Stanleybet. Succesul lui United e cotat cu 3,30, iar rezultatul de egalitate cu 3,30. Scor corect 0-0 are cota 14,5
City-United este duminică, ora 15:30, pe DigiSport1
Altădată un duel între o campioană şi o echipă aflată la retrogradare, derby-ul oraşului Manchester a "renăscut" după ce şeicul Mansour bin Zayed a cumpărat-o pe City în august 2008. Iar "cetăţenii" le-au dat o lecţie în sezonul trecut "diavolilor", câştigând ambele meciuri din campionat, 6-1 pe "Old Trafford" şi 1-0 pe "Etihad Stadium". Două victorii care au înclinat decisiv balanţa pentru City în lupta pentru titlu. Însă situaţia pare total schimbată pentru meciul de azi. Nu datorită faptului că United e lider în Pre