Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negociere aprinse pentru magazinele de vise: vor fi sau nu închise

Publicat in Adevarul, miercuri 15 decembrie 2010 ·

Primăria a organizat o dezbatere publică pe proiectul de închidere a magazinelor de vise. Afacerea cu produse etnobotanice este „fardată” legal, astfel că eliminarea drogurilor uşoare nu este o misiune uşoară.

Consilierii locali au propus două proiecte de hotărâre prin care substanţele cu efect halucinogen permise de lege să fie totuşi scoase în afara legii. Unul din proiecte prevede închiderea totală a unor astfel de magazine.

Misiune dificilă

Cel de-al doilea proiect interzice funcţionarea magazinelor de vise la o distanţă mai mică de 1.000 de metri de şcoli, cantine sau cămine studenţeşti. Misiunea autorităţilor timişorene nu este una deloc uşoară pentru că vânzarea produselor etnobotanice îmbracă o haină de legalitate, iar afaceriştii din acest domeniu se pot îndrepta în instanţă.

Bani mulţi în joc

La dezbaterea publică de la Primăria Timişoara au participat reprezentanţi ai Centrului Antidrog, Jandarmi, Direcţia Agricolă şi Poliţia Comunitară. Un punct de vedere tranşant l-a avut şeful Poliţiei Comunitare, Doru Spătaru. Acesta a semnalat că trebuie atenţie mare în luarea deciziei, pentru că în momentul în care oamenii din subordinea sa amendează un agent comercial, firma se îndreaptă împotriva Poliţiei Comunitare şi nu împotriva celor care au luat decizia. „Nu ştiu dacă o să vină cineva să ne susţină în instanţă. Trebuie interzise în vămi, la intrarea în ţară, dar sunt bani mulţi în joc”, a spus Spătaru.

Un cetăţean prezent la dezbatere a propus ca inclusiv consumatorii să fie amendaţi. Un alt timişorean prezent la dezbatere a spus că vânzarea drogurilor uşoare este o crimă şi trebuie interzise în tot judeţul nu numai în Timişoara pentru că nu rezolvi nimic dacă se interzic în Timişoara şi se vând la Lugoj sau în altă localitate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 27 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 22 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 46 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 9 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 10 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°