Remus Borza, administratorul judiciar numit în dosarul insolvenţei Hidroelectrica, este un băimărean stabilit în Bucureşti la puţină vreme după absolvirea facultăţii. El coordonează Grupul Borza şi Asociaţii, care deţine două societăţi de insolvenţă, Euro Insol SPRL şi Assistance Insolv SPRL, situate între primele 5 firme de insolvenţă din România, gestionând active ce depăşesc 850 milioane de euro. Borza este Mare Orator al Marii Loji Naţionale din România şi coleg de facultate cu actualul premier Victor Ponta - ambii absolvind Facultatea de Drept în 1995, scrie HotNews.ro.
"Masoneria reprezintă cărămida de temelie a României moderne. Masoneria nu s-a născut în 1993, atunci doar s-au reaprins luminile după 56 de ani de dictatură: Carol al ÎI-lea, Antonescu, Ghe. Gheorghiu-Dej, Ceauşescu", spune Borza. El adaugă că Masoneria română nu este un partid, un sindicat sau club de socializare, ci înseamnă mediul academic, universitar, bancar, financiar, politic, cultural, sportiv şi chiar confesional, oameni de o probitate morală şi profesională desăvârşită, personalităţi de primă mărime ale vieţii publice, care reprezintă peste două treimi din cei 8.000 de membri, consideră Borza într-un interviu acordat Q Magazine.
În portofoliul societăţilor coordonate de Remus Borza se află nume de rezonanţă precum Asmita Gardens SRL, Uztel SA, CFR Mesagerie SA, Meridian Land, World Trade Center S.A, Hotel Planet, Plafar S.A, Universul SRL, Servtrans S.A, Elca Auto, Real Power Construct, Institutul Naţional al Lemnului, Bucovina Mineral Water, Asmita Garden, Romexpo, UCM Reşiţa.
Potrivit unor informaţii furnizate de PRO TV, Borza percepe un comision între 3 şi 10% din avanzarea activelor gestionate.
Citeşte mai mult pe HoteNews.ro.
Remus Borza, administratorul judiciar numit în dosarul insolvenţei Hidroelectrica, este un băimărean stabilit