Ultimele evolutii din vecinatatea estica a Uniunii Europene ridica o problema de interes geopolitic major, avand potentialul de a modifica actualul echilibru de putere intre spatiul euro-atlantic si cel eurasiatic. Sursa imagine: evz.ro

Dupa ce politicile UE de izolare a Belarusului pe motive ideologice au generat alinierea completa a acestei tari vecine la agenda geostrategica a Rusiei, a venit randul Armeniei sa opteze pentru alaturarea la Uniunea Eurasiatica, tragand astfel concluziile experientei catorva ani de integrare in cadrul Parteneriatului Estic al UE. Mai mult sau mai putin concomitent, Primul Ministru al Georgiei a declarat ca se gandeste la posibilitatea unei optiuni similare. In luna august 2013, presedintele rus Vladimir Putin a efectuat o vizita in Azerbaidjan pentru a-i convinge pe liderii de la Baku sa ia o decizie analoga celor de la Erevan, promitand in schimb „bunele oficii” ale Moscovei in rezolvarea conflictului din Nagorno-Karabah. Pentru moment aceasta propunere a fost refuzata de Guvernul azer dar intrebarea este cat va mai putea mentine Azerbaidjanul aceasta pozitie in lipsa oricarei sustineri sau intelegeri din partea UE? In mod similar, ar trebui sa ne intrebam cat va mai putea ramane neutra Ucraina sub presiunile deschise ale Rusiei (presiuni incluzand utilizarea unor parghii economice puternice), in conditiile in care este lasata singura in vecinatatea estica a UE?

Atunci cand incearca cu vigoare atragerea tuturor tarilor din vecinatatea sa comuna cu UE in Uniunea Eurasiatica, Rusia actioneaza ca si cum ar sti ceva ce UE nu pare sa stie sau sa inteleaga. Aceasta arata ca politica UE in vecinatatea sa estica trebuie modificata si ca abordarea actuala a UE fata de vecinii sai estici trebuie revizuita radical. UE trebuie sa inteleaga ca valorile sale nu pot fi promovate in lume (inclusiv in vecinatatea sa estica) atata tim