Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de fericiţi suntem: zâmbim de numai şapte ori pe zi

Publicat in Adevarul, joi 7 martie 2013 ·

Un adult zâmbeşte, în medie, de şapte ori pe parcursul unei zilei, potrivit unui studiu realizat de un producător de pastă de dinţi. Unul dintre aceste zâmbete este fals şi îl direcţionăm, de regulă, către şef.

Cei mai veseli oameni zâmbesc de 11 ori pe zi, iar cei mai morocănoşi – doar o dată pe zi, arată un studiu realizat de producătorul britanic de pastă de dinţi BlanX. Cel puţin o dată pe zi ne ascundem tristeţea sau pretindem că suntem amuzaţi sub un zâmbet fals, iar în majoritate cazurilor, acest zâmbet este îndreptat către şef. „Nu zâmbim atât de des precum se crede – în medie, de şapte ori în jumătate pe zi. Aceasta nu înseamnă prea mult, dacă ţinem cont de faptul că intrăm în contact cu un număr mare de oameni în fiecare zi“, spune Louise Marks, reprezentantul producătorului de pastă de dinţi.

Nu ne alegem mereu momentele cele mai potrivite

Un studiu publicat în 2011 şi citat de cotidianul „Daily Mail“ arăta că un adult zâmbeşte, în medie, de 26 de ori pe zi – şi aproape jumătate din aceste zâmbete (47%) sunt false. Diferenţa ar putea fi dată de estimările subiective ale persoanelor care au participat la sondajul BlanX, pentru că nu întotdeauna conştientizăm când zâmbim.

Alte câteva date interesante ce reies din studiul britanic: o persoană din cinci a recunoscut că i s-a întâmplat să zâmbească în momente nepotrivite, cum ar fi o înmormântare, iar aproape jumătate din participanţii la studiu au zâmbit în timpul unei discuţii aprinse.

Nu zâmbim prea des, dar ne place să primim un surâs de la oamenii dragi nouă. „Un zâmbet larg, autentic, afişat de o persoană pe care o îndrăgim are puterea de a ne face ziua mai frumosă, indiferent de starea de spirit pe care o avem. Ni se înmoaie sufletul când iubitul/iubita ne arată un zâmbet larg, am observat în cadrul studiului nostru“, mai spune reprezentantul producătorului de pastă de dinţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°