În doar şapte zile, polițiștii rutieri din Alba au aplicat amenzi în valoare de aproape 137.000 de lei. Peste 1.400 de șoferi au fost sancționați pentru rerespectarea regulilor de circulație. Poliţiştii au verificat dacă aceştia au utilizat centurile de siguranţă, dispozitivele speciale pentru copii, handsfree la telefoanele mobile şi căştile pentru conducerea motocicletelor.
Poliţiştii rutieri din Alba au organizat, în perioada 11-17 martie, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut drept scop verificarea modului în care conducătorii auto utilizează centurile de siguranţă, dispozitivele speciale de retenţie pentru copii, precum şi a căştilor de protecţie de către motociclişti şi mopedişti. S-a urmărit de asemenea creşterea gradului de siguranţă rutieră şi depistarea conducătorilor auto care folosesc, în timpul condusului, telefonul mobil neechipat cu handsfree.
Pentru nereguli constatate în trafic, în cele 7 zile de acţiune, poliţiştii au aplicat 1.424 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 137.100, din care 510 conducătorilor auto care nu utilizau centura de siguranţă. Poliţiştii au aplicat şi 38 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor de autoturisme care vorbeau la telefonul mobil fără dispozitiv handsfree şi 7 mopediştilor care nu utilizau căştile de protecţie.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=173677
În doar şapte zile, polițiștii rutieri din Alba au aplicat amenzi în valoare de aproape 137.000 de lei. Peste 1.400 de șoferi au fost sancționați pentru rerespectarea regulilor de circulație. Poliţiştii au verificat dacă aceştia au utilizat centurile de siguranţă, dispozitivele speciale pentru copii, handsfree la telefoanele mobile şi căştile pentru conducerea motocicletelor.
Poliţiştii rutieri din Alba au organizat, în perioada 11-17 martie, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut drept scop verificarea mo