Abordarea schimbărilor în paradigma lumânării care, e adevărat, îţi luminează calea, dar numai pe o distanţă foarte mică fără aţi permite să vezi drumul, nu este cea mai potrivită pentru un sistem care are nevoie de transformări radicale. Ne apropiem cu paşi repezi de sfârşitul anului 2013 şi, trebuie să recunosc, mi-ar fi plăcut să aud, să citesc, să particip la o dezbatere despre ce s-a întâmplat în sistemul de educaţie în acest an. Nu, nu am avut parte de aşa ceva... Totuşi, sfârşitului anului 2013 ne-a adus altceva. Ne-a adus o ordonanţă de urgenţă care anunţă o nouă serie de schimbări ale legii educaţiei pentru 2014. Cu tot respectul pentru cei care conduc sistemul de educaţie, aş vrea să fac câteva observaţii: ·Educaţia este un serviciu de care trebuie să beneficieze toşi copiii din ţara noastră. Şi dacă e aşa, schimbările care se propun ar trebui să fie supuse dezbaterilor publice, astfel încât cele mai bune şi competente propuneri să poată fi analizate şi incluse în textul legislativ. ·Politicile şi schimbările din educaţie trebuie să fie urmarea unei strategii pe termen mediu şi lung, cu paşi clari, predictibili care să dea încredere celor care le implementează. Abordarea schimbărilor în paradigma lumânării care, e adevărat, îţi luminează calea, dar numai pe o distanţă foarte mică fără aţi permite să vezi drumul, nu este cea mai potrivită pentru un sistem care are nevoie de transformări radicale. Pentru a realiza aceste transformări avem nevoie de o perspectivă care să ne inspire încredere, să ne dea curajul şi hotărârea de a fi parte a acestui proces. Nimic din toate acestea nu se regăseşte în schimbările browniene anunţate după niciun calendar şi fără a fi parte a unei abordări coerente şi consistente. Avem schimbări în legea educaţiei fără a şti cum anume s-a ajuns la ele, care sunt datele şi evidenţele care au condus la aceste decizii şi, nu în ultimul