Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa scrisă caută soluţii pentru a supravieţui

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 mai 2009 ·

În condiţiile în care mulţi experţi prevăd sfârşitul presei scrise, Asociaţia Mondială a Jurnalelor (AMJ) va discuta viitorul publicaţiilor pe hârtie în cadrul unei reuniuni care se va desfăşura de mâine până joi la Barcelona, informează AFP. Mai multe sute de specialişti şi responsabili de ziare din întreaga lume se vor întâlni la conferinţa „Puterea presei scrise”. „Ziarele tipărite vor continua să fie generatoare de venituri, iar acest lucru va dura mult timp”, a declarat Larry Kilman, purtător de cuvânt al AMJ, organizaţie care reuneşte aproximativ 18.000 de titluri de pe cinci continente. Kilman a precizat că scopul conferinţei de la Barcelona este găsirea unor soluţii pentru ieşirea din criză a ziarelor pe hârtie, ameninţate tot mai mult de internet. Recesiunea a redus drastic veniturile din publicitate ale jurnalelor, ceea ce a dus la dispariţia unor titluri emblematice şi la concedierea a mii de jurnalişti. AMJ consideră că există soluţii care vor permite presei scrise să se combine cu internetul pentru a redeveni rentabilă. Un studiu al PricewaterhouseCoopers făcut pe această temă urmează să fie prezentat la Barcelona. Din cauza crizei economice, AMJ şi-a amânat congresul programat în martie pentru finalul anului, din cauza numărului scăzut de participanţi.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 47 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 43 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 2 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Maşină de poliţie, cu semnalele luminoase în funcţiune, implicată într-un accident în Constanţa

Mediafax acum 58 minute
„La data de 11 mai a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Soveja cu Baba Novac, a avut loc un accident rutier (tamponare), între o autospecial

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°