Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Efectul Harlem" si (in)toleranta rasiala

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 septembrie 2007 ·

Banatul si, in special, Timisoara au fost intotdeauna nu doar exemplu de civilizatie, cat mai ales un fel de "leagan" al tolerantei interetnice. De secole, pe aceste meleaguri binecuvantate, asupra carora si-a pus definitiv amprenta Viena Imperiala, au trait in pace si armonie romani, svabi, unguri, sarbi, bulgari sau evrei. Fiecare a luat ce e mai bun de la celalalt. Nu au existat nici un fel de bariere. Nici culturale si nici lingvistice, si cu atat mai putin etnice. Ba mai mult, oamenii au invatat, fara rezerve, fiecare graiul celuilalt. Nu degeaba s-a impamantenit vorba ca "in Banat si cainii latra in patru limbi". Toata aceasta stare de spirit, unica tocmai prin normalitate, este pe cale sa isi piarda din substanta, sa paleasca. Pentru prima data, cuvantul toleranta este pus sub semnul intrebarii. Zilele acestea capitala Banatului gazduieste un eveniment de anvergura: Festivalul International de Arta Rroma. Alegerea urbei de pe Bega drept gazda a acestor manifestari culturale nu a fost intamplatoare, ci a avut la baza chiar "spiritul Timisoarei". Un incident nefericit petrecut in oras, in plin festival, a deturnat, insa, mesajul nobil al evenimentului. O cearta intre vecini s-a transformat intr-o reala tragedie. Un barbat de etnie rroma a fost injunghiat mortal de un roman. Culmea e ca dramaticul incident, in loc sa revolte populatia majoritara, a avut efectul contrar. Astfel, in plin festival antidiscriminare, timisorenii au luat cu asalt Internetul si au postat zeci si zeci de mesaje cu caracter rasist, care indemnau la practici naziste, de exterminare a etniei rrome. S-a discutat mult in oras despre aceasta chestiune. Am auzit tot felul de comentarii si chiar incercari de justificare a rabufnirilor rasiste. Am retinut-o pe cea mai ciudata dintre ele: "efectul Harlem"... Sunt ani buni de cand timisorenii asista strangand din dinti la prigonirea vechilor propri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 7 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 9 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 42 minute
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 10 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 7 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 9 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 10 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

4°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°