Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Reghe“ trage în rivale: din Austria, antrenorul Stelei şi-a luat peste picior adversarii printr-un discurs agresiv

Publicat in Adevarul, miercuri 19 iunie 2013 ·

Laurenţiu Reghecampf i-a atacat pe cei care susţin că, după intrarea lui Gigi Becali în închisoare, roş-albaştrii îşi vor pierde strălucirea.

Mai sunt cel puţin patru zile până Steaua va afla dacă va putea evolua în viitorul sezon al cupelor europene şi implicit în preliminariile Ligii Campionilor.

Cum în aşteptarea verdictului, roş-albaştrii au amânat orice transfer important, mulţi au speculat că inclusiv antrenorul Laurenţiu Reghecampf vrea să vadă decizia forului european, pentru a lua o hotărâre în privinţa viitorului său.

Aflat cu echipa în primul cantonament al verii, în Austria, „Reghe“ a negat vehement această variantă. „Vă rog să încetaţi cu aceste discuţii. Voi rămâne indiferent de decizia UEFA. Eu nu sunt un om pervers. Nu plec. Nu las echipa la greu, să fie clar! Dacă nu vom fi lăsaţi să jucăm în cupele europene va fi un lucru negativ pentru tot fotbalul românesc, dar Steaua nu va muri şi va fi mult mai puternică în sezonul viitor“, a afirmat tehnicianul de 37 de ani.

Cum ieri a fost respinsă cererea formulată de Gigi Becali pentru o eliberare temporară, „Reghe“ a simţit nevoia să-şi încurajeze patronul. „S-a vorbit mult despre merite la Steaua. Cred că cel mai mare merit îl are Gigi Becali. Când am semnat cu Steaua, <> spuneau că nu o să mă prindă paltonul, când am zis că o să luăm titlul la zece puncte, râdeau toţi. Gigi Becali a fost singurul care a crezut în noi, ne-a lăsat să ne facem treaba, iar noi am reuşit să realizăm cel mai important obiectiv şi anume să câştigăm campionatul la o diferenţă mare de puncte“, a adăugat Reghecampf.

„Câştigaţi ceva, apoi să vorbiţi“

Antrenorul campioanei şi-a îndreptat apoi atenţia spre rivalele din campionat. Le-a cerut respect, însă el le-a ironizat. „Toate echipele încearcă să copieze ce facem noi la Steaua. Vreau să ne respe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 34 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 56 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 22 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°