Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sînmărtean de semifinale » Vasluiul trece de Oţelul şi se califică în penultimul act al Cupei

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 16 martie 2012 ·

Mijlocaşul Vasluiului a creat toate cele trei goluri ale moldovenilor şi a dus trupa lui Inacio pentru a treia oară în ultimii 4 ani în semifinalele Cupei.

Cu şanse mici să cîştige titlul în acest an, Dorinel Munteanu şi Augusto Inacio au folosit cele mai bune garnituri gîndindu-se că acest trofeu este mult mai accesibil. Deşi elevii lui Munti au controlat jocul şi au avut chiar o bară prin Iorga (3), Wesley, inexistent în primele 45 de minute, a marcat în prelungiri cu capul din centrarea perfectă a lui Sînmărtean.

De la cabine au ieşit alte echipe, decise să marcheze. După încă o fază de senzaţie marca Sînmărtean, şutul deviat al lui Wesley l-a păcălit din nou pe Grahovac şi se părea că Vasluiul va merge pentru a treia oară în ultimii 4 ani în semifinalele competiţiei (62). Nu a fost atît de uşor pentru că Antal, după o "foarfecă" fabuloasă de la 16 metri (65), şi Iorga, după penalty-ul acordat la un duel Didi-Milanov (67), au readus Galaţiul în cursa calificării.

Nu au fost prelungiri pentru că N'Doye, ajuns cine ştie cum în careul Oţelului, a şutat fără speranţe pentru Grahovac după o altă pasă a magicului Sînmărtean.

Arbitrul nu a văzut un penalty

Cea mai controversată fază a primei reprize a avut loc în minutul 24, cînd elevii lui Dorinel Munteanu trebuiau să primească o lovitură de pedeapsă după duelul dintre Gabi Paraschiv şi Paul Papp. Atacantul Oţelului a preluat pe piept în careul vasluian şi Papp l-a dărîmat, aruncîndu-se pur şi simplu asupra lui. "Centralul" Cătălin Popa l-a avertizat pe gălăţean pentru simulare. Arbitru nu a mai greşit în a doua repriză, cînd a acordat corect penalty la faultul lui Milanov asupra lui Didi.

Azi e tragerea la sorţi

Astăzi, de la ora 16:00, are loc tragerea la sorţi contînd pentru semifinalele Cupei României. Alături de Vaslui s-au mai calificat Dinamo, Rapid şi Gaz Metan, iar în ac

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 23 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 13 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum o ora
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 19 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 2 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 58 minute
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°