Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DIICOT cere pedepse cu executare pentru Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy

Publicat in Puterea, luni 4 noiembrie 2013 ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca ultimul termen din dosarul în care sunt inculpaţi foştii miniştri Seşeş şi Nagy. Procurorul DIICOT a cerut instanţei să acorde tuturor inculpaţilor din dosar pedepse cu executare.

Instanţa supremă judecă luni ultimul termen din dosarul în care au fost daţi în judecată foştii miniştri Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy.

Procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilore de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut magistraţilor condamnarea la pedepse cu executare a tuturor inculpaţilor din dosar. Potrivit anchetatorului, dovezile DIICOT probează aderarea, sprijinirea şi complicitate la faptele unui grup infracţional organizat, precum şi fapta de trădare prin transmiterea de secrete. Mediafax raportează că procurorul nu a individualizat pedepsele, dar a depus concluzii scrise.

În schimb, avocatul inculpaţilor pledează în continuare pentru vinovăţia parţială sau chiar nevinovăţia clienţilor, urmând ca instanţa să rămână în pronunţare şi să dea un verdict.

La precedentul termen al dosarului, avocaţii celor şapte acuzaţi au înaintat mai multe solicitări de declasificare a încheierilor prin care instanţa supremă a dispus autorizarea mandatelor de interceptare şi înlăturarea convorbirilor din materialul probatoriu. Cererile au fost respinse.

Procesul foştilor miniştri Şereş şi Nagy a avut până acum nu mai puţin de 59 de termene. Cei doi au fost daţi în judecată în martie 2009, alături de alte patru persoane, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional. Conform procurorilor, în perioada 30 mai 2005 - 21 noiembrie 2006, Şereş şi Nagy au constituit un grup infracţional împreună cu Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu.

Codruţ Şereş este acuzat de trădare prin transmiterea de secrete. Michal Susak şi Mircea Căli

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 56 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 24 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°