Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Conacele-fantomă din Bărăgan

Publicat in Adevarul, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Conacele marilor familii de boieri care au avut moşii în Bărăgan s-au transformat, în timp, în ruină. Deşi sunt incluse în patrimoniul cultural al judeţului Ialomiţa, fondurile pentru reabilitarea acestora sunt inexistente.

Monumente în ruină

La nivelul judeţului Ialomiţa există un număr de 11 conace, aparţinând marilor moşieri din Bărăgan. Considerate monumente istorice, acestea se află în patrimoniul cultural al judeţului Ialomiţa.

Din nefericire timpul şi-a pus amprenta asupra conacelor, iar astăzi s-au transformat în ruine. Pentru reabilitarea şi întreţinerea acestora ar fi nevoie de sume care depăşesc ordinul milioanelor de lei, însă fondurile lipsesc cu desăvârşire.

„Într-adevăr, conacele din patrimoniul judeţului sunt valoroase mai ales că au aparţinut unor familii boiereşti de renume, precum Zappa sau Marghiloman. Din nefericire, deocamdată, banii pentru renovarea acestora nu există” a declarat Elena Pacală, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi

Patrimoniu Cultural Naţional Ialomiţa. Singurul efort pentru remedierea acestei situaţii pe care autorităţile ialomiţene le-au demarat, au constat în realizarea „Ghidului monumentelor istorice din judeţul Ialomiţa”, prin care au fost inventariate şi monitorizate toate monumentele istorice din judeţ, inclusiv conacele.

Povestea conacului Marghiloman, din Hagieşti

Conacul familiei prim-ministrului Alexandru Marghiloman, primul prim-ministru al României Mari în perioada martie – noiembrie 1918, din statul ialomiţean Hagieşti a fost construit în anul 1869.

A fost ridicat pe reşedinţa unei foste case boiereşti, ce data din prima jumătate a secolului XVII. Pivniţa conacului a fost construită în jurul anului 1640.

Soarta marelui conac de la Hagieşti pare a fi pecetluită pierzaniei... Aflat în grija Ministerului Culturii, monumentul a fost restaurat de mai mul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum o ora
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 40 minute
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Final de telenovelă pe Bega. Elisabeta Lipă a agreat soluția pentru mutarea secției de canotaj a CSM Timișoara

Adevarul acum o ora
Demolarea unei baze de canotaj de pe malurile Begăi a stârnit multe discuții în Timișoara. Sportivii, care au primit un spațiu temporar, au fost folosiți de politicieni în campanile lor electorale împotriva actualei administrații.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°