Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TICHETUL DE VACANȚĂ. Cele mai apreciate destinații

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 1 iulie 2013 ·

Oraşele turistice, Valea Prahovei şi staţiunile balneare sunt principalele destinaţii alese de beneficiarii tichetelor de vacanţă. Sursa: Mediafax

Aproximativ un sfert dintre angajaţii care au primit tichete de vacanţă le-au folosit pentru turismul urban în ultimele 12 luni. Pe locurile următoare în topul destinaţiilor se situează Valea Prahovei şi Braşov (21%), staţiunile balneare (19%), staţiunile de pe litoral (17%) şi Bucureşti (10%).

Beneficiarii tichetelor de vacanță au optat, în număr însemnat, și pentru destinații ca mănăstirile, oraşul Sibiu, Maramureş şi Delta Dunării, potrivit unui studiu realizat de compania Sodexo.

Mai mult de jumătate din beneficiarii tichetelor de vacanţă provin din companiile mari, cu peste 1.000 de angajaţi, în timp ce 21% lucrează în companii care au între 500 și 999 de angajaţi. Salariații din companiile mici, care au mai puțin de 50 de angajaţi, ocupă locul al treilea în top, în condițiile în care angajatorii lor deţin 10% din cererea de tichete de vacanță.

În funcție de domeniul de activitate al companiilor, industria chimică şi metalurgică, distribuţia şi serviciile sunt principalele sectoare de activitate ai căror angajaţi beneficiază de tichete de vacanţă.

Patronii sunt interesați de acordarea tichetelor de vacanță și datorită faptului că sumele de care beneficiază angajații sub forma acestora sunt integral scutite de la plata contribuţiilor sociale. Astfel, patronii fac economii substanţiale.

De exemplu, pentru acordarea tichetelor de vacanţă în cuantum de 4.500 de lei, cheltuielile totale ale angajatorului sunt mai mici cu 2.422 lei decât dacă ar opta pentru acordarea aceluiaşi venit net în bani. Pentru sumele primite în tichete de vacanţă în limitele stabilite prin lege, angajatul plăteşte numai impozitul pe venit de 16%, beneficiind, în acest fel, de o p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°