Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Viorica Ana Cozan: A lăsat chimia pentru a se dedica poeziei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 iulie 2009 ·

Ieşeanca a petrecut zeci de ani în apropierea cărţilor, ca bibliotecară la Universitatea „Gh. Asachi“. Şi-a expus emoţia trăită în culisele literaturii în trei volume de poezie

Viorica Ana Cozan a devenit ieşeancă prin „adopţie“. A crescut şi a absorbit spiritul munţilor şi al râurilor din apropierea Stulpicanilor Sucevei. Era o tânără ambiţioasă, energică, pasionată de literatură, care voia să se afirme. Aşa că a dat locurile natale şi lucrul la un laborator din mină pe un centru literar efervescent, Iaşiul, în urmă cu câteva zeci de ani.

De-a lungul timpului, a oscilat între cifre şi metafore. Deşi a urmat un liceu cu profil real şi a fost chimist la o mină din Suceava, a păstrat în acelaşi timp legătura cu literatura, cu versurile publicate încă din adolescenţă.

„Mi-a plăcut chimia organică, dar visul meu era să ajung departe, să scriu“, explică poeta. În 1970 era deja în Bucureşti, unde studia biblioteconomia. Nu cursurile o cuceriseră în primul rând, cât oraşul cu ai săi poeţi, prozatori, actori. „Mergeau cu toţii cu vrafuri de foi în mână. Erau tineri, boemi, creativi şi îmi plăcea lumea asta. Îmi plăcea sentimentul că fac parte din ea“, mai spune Viorica Cozan. Nu mică i-a fost mirarea să-l zărească pe Tudor Arghezi, într-o staţie de autobuz. Întoarcerea la Iaşi a fost întreruptă de o repartizare în comuna Focuri, unde l-a cunoscut pe cel care avea să-i fie soţ, prieten şi critic, Vasile Neculau.

Locuri diferite, o singură pasiune

Viaţa a tot dus-o dintr-un loc în altul, în domenii diferite. De la cenacluri litarare cu mari oameni de litere, până în curtea de la ţară. A fost inclusiv inspector de personal la Universitatea „Asachi“, apoi bibliotecar la secţiile de Mecanică ,Chimie, locuri în care se bucura să fie, deşi cărţile tehnice nu erau pe gustul ei. Nici maternitatea, nici lipsa confortului nu i-au alungat in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 49 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 44 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 23 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 2 ore
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°