Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află cum poţi intră în Cartea Recordurilor acordând primul ajutor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 iunie 2011 ·

Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov doreşte să intre în Guiness Book, doborând recordul de participanţi la un curs de resuscitare şi acordare a primului ajutor. Sursa: VLAD STĂNESCU

Evenimentul va avea loc pe data de 26 iulie 2011, pe stadionul Dinamo, ocazie cu care „Salvarea” bucureştenilor va împlini 105 ani de la înfiinţare.

700 de manechine pentru „resuscitarea generală”

Voluntarii care vor participa la eveniment vor fi asistaţi de 700 de instructori specializaţi de la care vor afla tot ce trebuie să cunoască despre suportul vital de bază (SVB).

După partea de instruire, cursanţii vor pune în practica ce au învăţat, Societatea de Salvare Bucureşti punând la dispoziţie 700 de manechine de cauciuc achiziţionate special pentru eveniment.

Suportul vital de bază, aparent o manevră simplă, este foarte important pentru acordarea primului ajutor şi are capacitatea de a salva vieţi omeneşti de către persoane străine mediului sanitar. O astfel de manevră poate fi considerată un ajutor pe care cetăţenii îl pot acorda celor care intră în stop cardio-respirator, până la sosirea unui echipaj specializat.

În acelaşi timp, iniţiatorii speră că bucureştenii vor căpăta mai mult spirit civic, sărind în ajutorul echipajelor Servicului de Ambulanţă. „Cel mai important aspect la acest eveniment este scopul final, toţi cei 7.000 de participanţi vor ştii să acorde primul ajutor şi să ştie dacă pacientul a intrat în stop cardio-respirator. Este un procedeu prin care oricine, fără nici un instrument, este capabil să susţină activitatea organelor vitale. Salvezi o viaţă, salvezi o lume!”, a declarat Cristian Grasu, Director Medical al Serviciului de Ambulanţă Ilfov.

Evenimentul este organizat prin eforturile Societăţii se Salvare Bucureşti, împreună cu câţiva sonsori, fără a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane chineze în jurul insulei

Ziare.com acum 29 minute
Taiwanul a anunţat vineri, 3 mai, că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Aceste activităţi au avut loc cu câteva săptămâni înainte de învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte al Tai

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 51 minute
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°