(Nu fugi disperat în păduri...)

E prea la îndemînã hãrţuiala, bãlãcãreala, pãruiala, bumbãceala... Scatoalcele împrãştiate în dreapta şi în stînga, în sus şi în jos, la nimerealã, mã lehãmetisesc. Tragi o bîtã, primeşti trei! Ar urma sã aplici, şase ciomege şi sã suporţi, iarãşi, douãsprezece. Mersi de-asemenea ocupaţiune cu vînãtãi şi certificate de bube acre. Plus cã persoanele cu care ai schimbat parii se uitã ca prin sticlã la nemernicul de tine, devii invizibil, nu mai exişti, îţi întorc spatele curului, te evitã-n lobodã, scormonesc în lãturile urbei zvonuri zãpãcitoare. Nu-s împotriva limpezirilor necesare, presante, cerute de-o tensiune realã. În fleşcãreala generalã, strãduinţa rãbdãtoare, necontondentã, mi se pare mai de folos: leac scump, drãmuit de spiţeri inteligenţi. De ce sã înfunzi cînd poţi sã salţi? Cã în fiecare pluteşte o melancolie, e normal. Speri cã mai încolo, hãt, peste ani şi ani, vei gãsi, vei descoperi prilejuri de mulţumire deplinã, gustatã pe îndelete. Cînd te împovãreazã neliniştile apuci o carte de cotor, îi rãsfoieşti paginile calde, te îndulceşti în gînduri cu un "Mare"! Nu fugi disperat în pãduri, ci în filele cumpãtatului Montaigne, de-o pildã. Ai curajul voios sã-i cópii rîndurile, sã-i transcrii frazele miezoase. Vorbele-i atîrnã, rãscoapte, de veacuri. Lectura tihnitã pierde trenul, prietene. Şi-i pãcat. Geaba ne strofocãm noi, scriitorii, copiatorii, scribii. E nevoie de întremare, de sãrbãtorire a literelor, de silabisire evlavioasã. Clipe rãsfãţate-n vechi înţelepciuni nu stricã. Sã reciteşti mãcar o frazã din Montaigne pe zi! Restul e doar, pur şi simplu, rest...

(Nu fugi disperat în păduri...)

E prea la îndemînã hãrţuiala, bãlãcãreala, pãruiala, bumbãceala... Scatoalcele împrãştiate în dreapta şi în stînga, în sus şi în jos, la nimerealã, mã lehãmetisesc. Tragi o bîtã, primeşti trei!