Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fata lui Hagi pleacă la studii în America

Publicat in Ziarul Ring, marți 23 iulie 2013 ·

Dacă Hagi şi-a făcut un nume în lumea fotbalului, fiica lui, Kira, a ales drumul artei. Teatrul şi filmul sunt pasiunile ei. Pentru a face studii de specialitate, la 17 ani, Kira a ales o universitate de peste Ocean.

Gheorghe Hagi este o legendă a fotbalului, nume pe care şi l-a căpătat prin muncă, dar şi prin trofeele obţinute în lunga sa carieră. Acum, fiul său, Ianis, îi calcă pe urme şi este un jucător remarcat la juniori. Nu acelaşi „drum” a ales celălalt copil al „Regelui”. Kira are cu totul alte aptitudini. La 17 ani, fata familiei Hagi vrea să intre în lumea teatrului şi a filmului. Şi primul pas îl constituie studiile. Drept care s-a hotărât ca acest lucru să-l facă departe de România, tocmai în Statele Unite ale Americii. Pentru a se putea înscrie la o facultate de prestigiu de acolo, Kira avea nevoie de cel puţin un scurtmetraj în care să aibă rolul principal. Filmările au început, după cum ne-au spus apropiaţi ai familiei, ea fiind protagonista unei poveşti de dragoste în care interpretează rolul unei adolescente, iar iubitul este un actor în vârstă de 20 de ani, ne-au spus sursele. Kira va pleca peste Ocean în această toamnă.

A jucat pe scena Teatrului de Comedie

Înclinaţiile Kirei spre lumea teatrului sunt bine cunoscute în cercurile artistice. În urmă cu doi ani, ea a jucat într-o piesă la Teatrul de Comedie, din Bucureşti. Şi chiar dacă a avut un rol mic, ea l-a interpretat bine, ceea ce i-a dat curaj să-şi urmeze pasiunea. Om de teatru, dar şi director al instituţiei, George Mihăiţă crede în talentul Kirei şi are doar cuvinte de laudă la adresa ei. „A jucat la Teatrul de Comedie, în urmă cu doi ani, un rol micuţ. Dar să ştiţi că s-a descurcat foarte bine. Nu m-am ocupat eu direct de ea, însă am văzut piesa. Kira chiar are talent, nu

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 49 minute
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 4 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum o ora
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum o ora
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 3 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°