Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Josef Goschy : „Vom încheia doar proiecte pe rol, nu construim nimic“

Publicat in Adevarul, luni 23 februarie 2009 ·

Hotelierul cu cele mai multe camere de pe piaţa românească nu are în plan vânzarea unor active. Omul de afaceri estimează o scădere cu până la 5% a gradului de ocupare în cele 26 de hoteluri pe care le deţine. După părerea dumneavoastră, care va fi evoluţia pieţei hoteliere în acest an, la nivelul Capitalei şi în ţară?

Acest an va fi pentru piaţa hotelieră foarte dificil. - Activitatea hotelieră nu va parcurge un drum izolat, ci se va alinia la o întreagă evoluţie negativă a crizei economice, atât în lume, cât şi, cu siguranţă, în România. Această evoluţie va fi valabilă atât pentru hotelierii din Capitală, cât şi pentru cei din provincie.

Credeţi că vor fi amânate proiecte planificate pentru acest an? Care va fi strategia pe care o veţi adopta în această privinţă?

Cu certitudine, aş spune sută la sută din proiectele noi planificate vor fi amânate în întreaga ţară. Dacă veniturile din acest an vor fi diminuate din cauza circulaţiei turistice mai reduse, hotelierii nu vor mai dispune de fonduri ca în anii trecuţi, motiv pentru care se va investi numai atât cât se va putea şi unde va fi disponibil, fără a mai putea apela ca până în prezent la împrumuri bancare. În ceea ce priveşte drumul pe care îl va parcurge lanţul hotelier Unita Turism,  obiectivul nostru este de a termina numai proiectele începute pentru a le putea da în folosinţă, fără a începe investiţii noi.

Aţi lua în considerare vânzarea unor active în acest an?

Nu este un moment prielnic pentru vânzarea activelor, deoarece în ultimele şase luni valoarea lor a scăzut cu circa 30-50% şi numai cei care au datorii pe care nu le pot achita sau cei disperaţi sunt nevoiţi să vândă.

Şi touşi, este mai bine să investeşti în perioada de criză pentru a creşte după sau să opreşti investiţiile pentru a păstra nivelul lichidităţilor?

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 33 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 53 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

S-a câştigat premiul la categoria I, la Loto 6/49. Premiul: peste 725.000 de euro

Mediafax acum 8 minute
Potrivit companiei, biletul norocos a fost jucat la agentia 72-054 din Bucureşti, Sectorul 2, şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de 10,50 lei. Premiul este de 3.610.326,64 lei, adică

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Jaqueline Cristian, eliminată în turul trei la Madrid de cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA

HotNews acum 19 minute
Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul trei al turneului WTA de la Madrid, după ce a fost învinsă în trei seturi de Danielle Collins, scor 6-3, 4-6, 1-6. Jaqueline CristianFoto: Claudio Gärtner / imago sportfotodienst / Profimedia Jaqueline C

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 3 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum o ora
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°