Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa: Zece candidaţi în cursa prezidenţială. Sarkozy şi Hollande, rivali în turul doi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 martie 2012 ·

Cursa prezidenţială franceză devine tot mai strânsă, cu cinci săptămâni înaintea primului tur al alegerilor, în beneficiul preşedintelui în exerciţiu Nicolas Sarkozy, care desfăşoară o campanie agresivă în faţa socialistului François Hollande, relatează AFP.

Zece candidaţi au depus listele cu semnături necesare pentru a se lansa în cursa pentru alegerile prezidenţiale organizate pe 22 aprilie. Candidaturile au putut fi depuse până astăzi, la ora 17.00 (ora 18.00, ora României).

Lista oficială a candidaţilor va fi făcută publică luni seara, după ce Consiliul Constituţional va face verificările necesare. Campania electorală va începe oficial marţi.

Mare favorit de la desemnarea sa drept candidat socialist, François Hollande este acum cot la cot cu preşedintele în exerciţiu în primul tur (27,5% fiecare, potrivit unui sondaj OpinionWay-Fiducial publicat ieri). În al doilea tur, el păstrează un oarecare avans, cu 55% din voturi, dar diferenţa s-a redus în ultimele zile.

"Nu mi-am făcut niciodată iluzii. Nu m-am gândit niciodată că aceste cifre ar fi cele ale marii confruntări. Diferenţele nu sunt niciodată mari", a relativizat joi seara François Hollande la televiziune.

În cadrul ultimei sale mari emisiuni înainte de începerea campaniei oficiale la 20 martie, Hollande a încercat să îşi menţină imaginea de "unificator" paşnic. "Nu ies din linia spre care m-am orientat încă de la început: coerenţă, constanţă şi încredere. Nu improvizez, nu depăşesc măsura la fiecare emisiune", a declarat el, vizându-l pe Nicolas Sarkozy, care şi-a multiplicat anunţurile în toate direcţiile.

Această strategie, fondată în special pe respingerea preşedintelui în exerciţiu de către francezi şi care i-a reuşit până în prezent, a început să genereze îndoială în presă, pe fondul reducerii diferenţei dintre cei doi principali candidaţi.

O altă îngrijorare pentru F

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 6 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°