Oltenii ar putea fi martori la realizarea noului videoclip al celebrului Dj Aligator. Star-ul din Danemarca vrea să filmeze un videoclip în România după ce a acceptat să concerteze, pentru prima oară în ţara noastră, la un mega party cu mesaj ecologic, programat să aibă loc pe 29 mai, la Craiova.
„DJ Aligator s-a arătat foarte interesat de ţara noastră şi de posibilitatea să filmeze videoclipul uneia dintre viitoarele sale melodii chiar în România”, au declarat organizatorii concertului din Craiova, denumit Xteria the Legend.
Aceştia sunt cu atât mai convinşi că Aligator chiar are intenţii serioase în acest sens gândindu-se că single-ul cel mai recent al producătorului iraniano-danez – “Never forget” este despre încălzirea globală.
DJ de calibru mondial vin la Craiova să promoveze ecologia
“La începutul acestui an, DJ Aligator şi-a lansat pe piaţă ultima piesă, prelucrată împreună cu Bijan Mortazavi. În această piesă, Aligator transmite un mesaj ecologic, trăgând un semnal de alarmă fanilor săi vizavi de dezastrele din lume care sunt sau pot fi provocate de încălzirea globală. Cum şi proiectul nostru – mega party-ul de muzică house din Craiova, de pe 29 mai, are tot un mesaj ecologic, probabil că ne-a simţit pe aceeaşi lungime de undă cu el şi, sperăm noi, l-am inspirat să mai compună şi alte piese pe tema salvării Planetei, unele dintre acestea urmând a fi interpretate live, chiar la Craiova”, mai spun organizatorii olteni.
DJ Aligator este aşteptat să concerteze live, pentru prima oară, în România, la Craiova, la sfârşitul lunii mai, într-un spectacol în care mai sunt invitaţi să mixeze DJ Paul Mendez, Phunk Investigation, Missy Jay şi mulţi alţi artişti străini.