Ultimele date statistice arata ca economia romaneasca da semne tot mai clare de revenire; deocamdata, aceasta este fragila, importanta sa fiind mai ales de natura psihologica Pentru a doua luna consecutiv, in martie, exporturile si productia industriala ale Romaniei au crescut. Este prematur de a face din aceasta un motiv de optimism. Datele sint nu numai contradictorii, dar mai ales putin semnificative, pentru a putea judeca un trend economic. Se observa o crestere a exporturilor de produse cu o redusa valoare adaugata (mai ales produse din lemn sau produse metalurgice, dar si textile), in timp ce produsele de inalta tehnologie au o pondere inca mult prea redusa. Cu toate acestea, pentru prima data dupa mai bine de patru ani si mai cu seama de la inceputul procesului de reforma odata cu venirea la putere a coalitiei actuale, mult condamnata pentru strategia economica adoptata, economia romaneasca da semne destul de evidente ca este pe drumul cel bun. Productia creste in plina iarna, adica in afara ritmurilor sezoniere obisnuite, in plina politica de austeritate, adica nu se bazeaza pe investitii publice masive sau pe cresterea inflatiei. De asemenea, aceasta nu s-a produs dupa o prabusire a monedei, ca in Bulgaria sau Rusia. Dimpotriva, moneda romaneasca a fost tot timpul supraevaluata in acesti ani. Inchiderile de intreprinderi, concedierile masive de personal, privatizarea cvasi-generala, disciplinarea fiscala a agentilor economici, care au fost vazute ani de zile de apostolii populismului dogmatic de toate culorile ca niste tragedii nationale, acte de tradare fata de patrie, dovezi de amatorism, iresponsabilitate si servilism fata de FMI ale actualilor "guvernanti", incep sa-si arate roadele. Este clar acum ca nimeni n-a inchis o fabrica de dragul de a o inchide, cu exceptia unor cazuri izolate, probabil, inevitabile, nimeni n-a vindut o fabrica doar pentru a fac