Conducerea Teatrului National Vasile Alecsandri din Iasi a anuntat ieri trecerea in nefiinta a dramaturgului, publicistului, criticului literar Sorana Coroama Stanca. De-a lungul activitatii sale, aceasta a fost laureata cu numeroase premii interne si internationale, precum Premiul UNITER acordat in anul 1998, pentru intreaga activitate.
De asemenea, in anul 2000 Sorana Coroama Stanca a primit premiul Ordinul Serviciu Credincios in Grad de Cavaler, iar in anul 2006 i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Arta George Enescu Iasi. In anul 1957 si-a legat numele de teatrul iesean prin primul spectacol care ii poarta semnatura: "Pogoara iarna", de Maxwell Andersen. Timp de cinci ani, in perioada 1965-1970 a fost angajata a Teatrului National. Dupa aceasta perioada a revenit de nenumarate ori la Iasi in calitate de colaborator, fiind remarcata in contextul spectacolelor "Noaptea iguanei", de T. Williams, "Petru Rares", de Eugen Lovinescu sau spectacolul realizat la aniversarea celor 100 de ani de la inaugurarea cladirii teatrului sub titlul "O seara romantica". Ultimul spectacol sustinut la Iasi de fosta dramaturga a fost "D`ale carnavalului", de Ion Luca Caragiale, in stagiunea 1996-1997. Fiica de universitari ieseni, Sorana Coroama Stanca va ramane pentru cultura teatrala si in memoria afectiva a publicului sau din Iasi un reper esential.
Conducerea Teatrului National Vasile Alecsandri din Iasi a anuntat ieri trecerea in nefiinta a dramaturgului, publicistului, criticului literar Sorana Coroama Stanca. De-a lungul activitatii sale, aceasta a fost laureata cu numeroase premii interne si internationale, precum Premiul UNITER acordat in anul 1998, pentru intreaga activitate.
De asemenea, in anul 2000 Sorana Coroama Stanca a primit premiul Ordinul Serviciu Credincios in Grad de Cavaler, i