În România de azi, aproape că nu mai contează cine iese preşedinte. Şi unii, şi alţii sunt o apă şi-un pământ. Diferenţa dintre ei se face prin culoare, nu prin respect, inteligenţă şi clarviziune.

Toţi fură, îşi bat joc de oameni, îşi văd propriile interese, nu ale poporului. Nimeni nu este aşa cum se defineşte: cel mai bun. Băsescu a ieşit din nou preşedinte, dar nu pentru că ar fi adus Raiul pe pământ. Dacă stau să mă gândesc, ar fi trebuit să câştige la pas în faţa unui Geoană lipsit de coloană vertebrală, ofilit şi timid ca un adolescent care se îndrăgosteşte pentru prima oară în viaţă şi refuză să-şi dea în vileag emoţiile. Băsescu nu i-a dat lovitura decisivă lui Geoană, tot ca urmare a greşelilor din trecut.

„Băse” a ajuns să strige hoţii, însă tot el i-a adus la guvernare pe pesedişti, făcând compromisuri ridicole. Şi-a înrăit o parte semnificativă a electoratului, după ce s-a jucat cu hotărâri guvernamentale semnate şi anulate peste noapte. A parafat un act, devenit lege, că profesorii şi medicii vor beneficia de lefuri mărite, după care le-a tăiat din bani chiar de Sărbători şi i-a trimis forţat în concediu fără plată. Lumea i-a întors spatele. Nu-i mai poţi prosti la infinit pe oameni cu limbajul pestriţ, cu ieşiri în pieţe şi cu alte idei clasice: eu sunt democrat, ei sunt comunişti.

Deşi rămâne preşedinte, Băsescu trebuie să înveţe din greşelile flagrante pe care le-a comis în cei cinci ani de mandat. Nu e însă prima oară când aşa-zisa „dreaptă” s-a coalizat cu „stânga” la guvernare. Când cei care se porcăiau şi se înjurau au bătut palma pentru ciolan. În 2000, când Convenţia Democratică n-a intrat în turul doi, a ieşit la iveală adevărata clasa politică. „Stângiştii” şi „dreptacii” s-au alipit la acea vreme, ca să-i dea la ficat lui Vadim Tudor. Puteai vedea prin oraşe afişe pro Iliescu şi disperarea democraţilor car