Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitatea vasluiană Zorleni, a murit, în această după-amiază, după ce a fost strivit de locomotiva unui tren particular de călători.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, tragedia s-a produs în localitatea Zorleni. Cel care a anunţat accidentul la 112 a fost chiar mecanicul trenului Inter Regio Iaşi-Braşov, care a relatat că a lovit o persoană.
Martorii povestesc că bărbatul tocmai plecase din vizită de la nişte rude şi se îndrepta spre casă. A decis să meargă pe un drum mai scurt şi a fost nevoit să traverseze calea ferată. Cei care au asistat la tragedie spun că victima era întinsă între şine şi bănuiesc că ar fi vrut să se sinucidă.
Echipajul medical sosit la faţa locului nu a mai putut face altceva decât să constate decesul.
„Este posibil ca bărbatul să se fi împiedicat, mai ales că rudele acestuia au spus că suferea de mai multe afecţiuni medicale care i-au afectat picioarele, şi să nu se mai fi putut ridica. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Cercetările au fost demarate de poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Bârlad şi de criminalişti.
Citeşte şi:
Accident teribil! Un vasluian a fost strivit de tren