Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: „La școală am numai premiul întâi. Temele mi le-am făcut pe casa scării“

Publicat in Adevarul, marți 31 mai 2011 ·

Un copil de 12 ani, elev de nota zece, a locuit timp de o lună împreună cu mama și cu sora sa mai mică prin scări de bloc. Locatarii imobilului au sesizat o asociație umanitară, care i-a preluat în regim de urgență. În următoarele zile, oamenii vor fi mutați la o gazdă, deoarece centrul care i-a preluat se desființează.

Florin Conache (12 ani), elev în clasa a V-a la școala din Săucești a locuit, timp de o lună, împreună cu mama sa, Veronica (31 de ani), și sora sa mai mică, Elena (5 ani) într-o scară de bloc de pe strada Călugăreni. Rămași fără locuință, oamenii și-au făcut culcuș printre pături și o plapumă, date de câțiva locuitori din cartierul Nord.

Mâncarea de bază pentru ei, timp de o lună, a fost pâinea uscată. Impresionați de situația în care se află familia, vecinii au anunțat Asociația Betania și mama împreună cu cei doi copii au fost duși la Centrul Lalelelor.

Băiatul, deși este un țânc de doar 12 ani, este printre cei mai buni elevi ai clasei. Învață la școala la Săucești, satul bunicilor materni, și an de an a obținut doar premiu întâi. „După ce mama a murit, tata ne-a fugărit de acasă, că și-a adus o altă femeie. Noi n-am mai încăput. Am plecat pe străzi, prin Bacău, cu copiii după mine. Florin a rămas la aceeași școală. Ne-am oploșit pe unde am apucat", a afirmat mama celor doi copii.

Își ascunde ghiozdanul în tufe și se duce ca să caute mâncare

Băiatul de 12 ani povestește că nu trece nicio zi fără să învețe perfect lecțiile și să-și facă sârguincios temele. Este printre ce mai buni elevi din clasă.

Dovadă sunt cele patru diplome pe care scrie „premiul I", obținute în clasele I-IV.

„După ce vin cu autobuzul de la școală, las ghiozdanul plin de cărți și caiete sub o tufă și mă duc să caut prin oraș de mâncare. Apoi, după ce beau apă de la o pompă din cartier, îmi iau ghiozdanul și, pe casa scării, mă apuc de î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°