SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
ÎNTĂI au fost cei trei tenori. Într-atât mă obişnuisem cu formula, încât le pronunţam numele ca pe unul singur: Pavarotidomingocareras. Un impresar cu simţul clonelor a pus apoi la punct turneele celor trei soprane. Trei soprane cam trecute nu fac niciodată cât trei tenori cam trecuţi, aşa că li s-a spus ironic cele trei tenoriţe. Parodia a continuat cu cei şase tenori cehi. Acum, Bucureştiul e plin cu afişele celor 12 tenori irlandezi. Cum China livrează orice marfă ieftin, n-o să se mire nimeni dacă lumea va fi colindată în curând de grupul celor 20.000 de tenori chinezi.
DOUĂ BĂTRĂNE, care au acelaşi medic de familie – o doctoriţă –, îi comentează prestaţia: "E din alea care beau cafele cu pacienţii". Pentru generaţiile vârstnice, medicul bun are ceva dintr-un Dumnezeu. Nu glumeşte, nu-şi permite familiarităţi cu bolnavii, nu bea cafele în cabinet. Altfel, dacă-i prea popular, nu-i credibil. Pentru cele două femei trecute de 80 de ani, mai bun era medicul ursuz de dinaintea doctoriţei. Ăla da doctor, spune una din bătrâne, nici nu se uita la tine şi te făcea bine.
M-AM ÎNTĂLNIT cu un fost coleg care, deşi nu convingea pe nimeni cu volumele lui de poezii, a publicat mai multe. Îi plăcea să spună "noi, intelectualii", "statutul nostru de intelectuali ne obligă" şi "ca intelectual, sunt de părere că...". De când s-a pensionat n-a mai publicat nimic. Îi prieşte viaţa de pensionar. Nu mai e încruntat, nu mai insistă să aibă întotdeauna dreptate. Îi stă mai bine ca şahist în parc, cu sticla de bere alături, decât ca intelectual. Îl întreb dacă mai scrie, şi-mi dă un răspuns fără echivoc: M-am dat deoparte. Poetul care s-a dat deoparte. Oare cum vine asta?
AM AVUT CĂNDVA o relaţie oarecum profesională cu doi domni, pe care-i chema Cintezoi şi Pupăzoi. Le ţin minte figurile, dar ac
