Odată cu eşecul discutării în Parlament a dosarului „Năstase-Mitrea”, datorită lipsei de cvorum, generată de adierea vacanţei, în Dealul Cotrocenilor s-a iscat vijelia râvnei prezidenţiale.

Fără să adaste un moment, preşedintele a pus pe hârtie (deşi nu demult, se declara un adversar al scrisorilor - e drept, pe vremea când Bogdan Olteanu îl bombarda zilnic cu misive pe care nici măcar nu le deschidea) un îndemn plin de mustrări către aleşii patriei, certându-i că au tratat cu superficialitate o problemă de o asemenea gravitate şi cerându-le imperios să facă iute o sesiune extraordinară. Ca să sune bine, a adăugat la dosarul „Năstase - Mitrea" şi dosarul „Curtea de Conturi".

Eu zic - şi nu ştiu dacă zic bine - că Traian Băsescu a făcut o eroare reacţionând în acest fel. În primul rând a confirmat acuzele lui Năstase, cum că dosarul „Zambaccian" a fost făcut de DNA la ordin şi că toată chestiunea reprezintă, până la urmă, o mostră de ură personală. Cam la fel a zis şi Mitrea. Ambii s-au prevalat de lucrarea neglijentă a DNA-ului, care n-a reuşit să dea greutatea cuvenită aspectelor penale, lăsând să răzbată izul civil al dosarelor. Nu vreau să spun că Năstase şi Mitrea ar fi fost uşi de biserică pe parcursul guvernării PSD. Dar, dintre toate aspectele - majoritatea ridicate şi analizate chiar de presă - DNA n-a reuşit să reţină decât nişte mărunţişuri. Cine a reuşit să citească ceea ce-a pus Parlamentul pe site, nu poate decât să se uimească de faptul că o instituţie de talia asta nu reuşeşte să facă mai mult decât un procuror stagiar de sector.

Asta, zic eu, e prima greşeală a prezidentului. A doua este intenţia de a da indicaţii Parlamentului, ce să facă şi cum. O încercare sortită eşecului din capul locului, mai ales dacă te gândeşti că acolo sunt cei „322" pe care i-a pus, de câte ori a putut, la zid. Cu excepţia băieţilor credincioşi din PD-L,