Intr-o cronica la "primul" Papusar (upgradat acum cu Circul domestic, cel de-al doilea volum al lui Claudiu Komartina), Daniel Cristea-Enache definea formula acestuia prin "indecizia voita, pendularea programatica (...) intre poezia realitatii si realitatea poeziei, intre pulsatie si retorica".
Intr-adevar, textele tanarului debutant sunt generate de o asemenea ezitare constienta, efect al unei crize a limbajului care nu mai poate compensa ruptura din interiorul propriei lumi. In punctul de pornire a aventurii sale poetice, Claudiu Komartin isi dezvaluie un autentic suflu rimbaldian; caracteristica acestei atitudini este o stare de perpetua insurgenta alimentata de credinta ca revolutia limbajului poetic poate declansa o mutatie in plan existential.
Totusi, dorinta amintita se intrevede mai mult in palimpsest, fara a fi mobilizata sub forma originara in volum, caci autorul Papusarului e un poet care a strabatut deja (dez)iluzia modernista. Astfel, modelul Rimbaud este filtrat in cazul de fata prin experienta poetica a unei ironii relativizante, insotita de o oarecare blazare, de o imblanzire a gestului iconoclast si de un histrionism tragic ce il situeaza pe debutant in vecinatatea poetilor "generatiei pierdute" (Geo Dumitrescu, D. Stelaru, C. Tonegaru); nu e vorba aici de duplicitatea specifica postmodernilor care, punand in scena o drama, fac cu ochiul catre cititor sau ridica din cand in cand cortina pentru a dezveli masinaria. Claudiu Komartin nu se complace in practicarea ingineriei textuale sau in reveria enciclopedica: spatiul si limitele limbajului i se impun, nu i se ofera, iar poetul le resimte sub forma unei crize.
De aceea nu il mai pot urma pe autorul Far-West-ului atunci cand conchide ca poezia lui Claudiu Komartin devine in cele din urma "o speta de textualism". Dimpotriva, hedonismul textual este adesea pus la indoiala sau chia
